Rugăciunea lui Al-Farabi /İbrahim Kalın/07.01.2017

Articolul purtatorului de cuvânt prezidenţal, İbrahim Kalın/07.01.2017/ Daily Sabah

 Rugăciunea lui Al-Farabi

Aceasta rugaciune a lui Al-Farabi, care cuprinde curentele principale din traditia gândirii Islamice, are o semnificație deosebită şi prin ideologia sa filozofica, nu doar pentru studentii de la filozofie istamica, ci şi pentru toți cei care au nevoie de claritate in gandire, pentru toti cei care se preocupa de purificarea spirituală şi de puritate in general.

Cum invoca divinitatea un filosof ? Legat de acest subiect, nu exista nicio diferenta fata de orice alta invocare. În esență, noi toți, oricare ar fi specializarea, educația sau profesia noastră, ne propunem să fim aproape de divinitate din punct de vedere spiritual. Cu toate acestea, privind din alta perspectiva, fiecare rugăciune facuta, de fapt, scoate în relief, de asemenea, cate ceva despre cine suntem noi.

A te ruga este un lucru profund. Este necesar ca cel care se roaga sa se daruiasca total. İn același timp, rugaciunea este forma cea mai intimă și personală a comunicarii cu divinitatea.  Rugăciunea reprezinta intersectarea a ceea ce este finit, a ceea ce este limitat cu ceea ce este nelimitat, infinit, intersectarea a ceea ce este trecator cu ceea ce este etern, adica întâlnirea robului cu Creatorul sau.

Toate tradițiile religioase tind să accentueze importanța rugăciunii în viața spirituala a omului. Astfel, in ceea ce priveşte invocatia divina, tradiția islamică are, probabil, una dintre cele mai bogate comori. Aşadar, este firesc sa se ia in considerare faptul ca Profetul şi Coranul ne-au indrumat cum sa ne rugam la Allah. Cele mai frumoase și profunde rugaciuni reflectă diferite etape ale condiției umane și milostenia infinită a lui Allah. Așa cum a spus şi Profetul Muhammad, "rugăciunea este esența cultului".

İn general, rugaciunile sunt alcatuite din trei părți. Prima parte este alcatuita din lauda adusa milosteniei infinite a lui Allah şi lauda adusa puterii absolute a lui Allah, a doua parte este alcatuita din mentionarea faptului ca omul are nevoie de Allah şi din redarea propriei neputinte cu care este incatuşat. În a treia parte, oamenii cer pentru ei binecuvântare, bunavointa, încredere, prietenie și protectie, direct de la divinitate, fără niciun intermediar.

Aşa cum orice om este unic, tot aşa sunt şi invocarile divine. Și acest lucru este valabil, de asemenea, pentru filosofii care considera divinitatea, atat ca o existenta personala, cat şi ca o cauza a tuturor cauzelor şi ca o sursa a tuturor fiintelor. Unii filosofi şi-au aşternut pe hârtie rugăciunile. Fiecare rugăciune reflecta propriul punct de vedere al filozofului şi modul în care acesta vede lumea creației divine, lume care il infatişeaza pe insuşi Preainaltul. İnainte de toate, acestea reprezinta cate o dovadă de recunoștință şi de mulțumire pentru propria existență ca om. De aceea, convingerea filosofilor de trasformare a Creatorului personal din traditia Abrahamica, intr-un principiu al fiintei cosmice, in care omul nu se mai roaga, este în mare parte nefondata. Filosofii musulmani, au putut păstra echilibrul delicat dintre Creator ca Stapan al universului şi Creator ca şi cauza tuturor cauzelor. Cele 99 de nume ale lui Allah, la care ne rugam, pun in evidenta frumusetea şi infinita maretie a Sa, ne arată calea catre apropierea spirituală fata de El şi calea catre căutarea implinirii.

Al-Farabi (872-950), una dintre cele mai mari minți ale tuturor timpurilor, ne-a lăsat o scurtă rugăciune, care scoate in evidenta aceste aspecte particulare. Al-Farabi, cunoscut ca al doilea maestru dupa Aristotel, a fost filosof, logician, filosof politic, cosmolog și muzician. Aceasta rugaciune a lui Al-Farabi, care imbină curentele principale din traditia gandirii islamice, are o semnificație deosebită, nu doar pentru studentii de la filozofie islamica, ci, in acelaşi timp, şi pentru toți cei care au nevoie de claritate in gandire, pentru toți cei care se preocupa de puritate şi purificare spirituală.

(Aceasta rugăciune numita "Marea rugăciune" (Maretia rugaciunii) a fost publicată ca şi carte în anul 1986 în Beirut, cu titlul “El-Farabi, Kitâbu’l-Mille ve Nusûsun Uhrâ” (Cartea religiei şi celelalte dogme), editie critica ingrijita de M. Mehdi şi preluata dintr-un manuscris (broşura) de la Biblioteca Süleymaniye din İstanbul. İn aceeași carte, mai jos puteti gasi traducerea rugaciunii ”Puterea rugaciunii” în limba engleză, împreună cu un scurt comentariu, care se afla intre paginile 89-92.)

Rugăciunea lui Al-Farabi se refera, totodata, la principiile filozofice, teologice şi cosmologice ale Preainaltului ca şi Creator.Creatorul este cauza tuturor cauzelor şi fiinta necesara. El este cel care din milostenia sa infinita daruieşte viata in lumea materiala şi astfel binecuvanteaza fiinta ca fiind divina. Orice rugăciune care urmează să fie făcută ar trebui să înceapă cu acceptarea acestui adevăr fundamental:

"O, fiinta necesara! O, cauza tuturor cauzelor, Allah cel etern şi veșnic! Apara-ma de ispite, calauzeste-mi pasul ca sa faptuiesc binele de care sa fii multumit!

O, Allah, Creatorul Rasaritului și Apusului! Dă-mi toate virtuțile supreme, ajuta-ma sa culeg roadele randuielilor mele, sa biruiesc asupra scopurilor şi dorințelor mele!"

Poezie:

"Allah este Lumina, Stapanul celor șapte stele care stralucesc aşa cum in lume curg ape efervescente!

Acele stele işi fac treaba prin vointa care inconjoara toate esentele, cu ajutorul bunătatii Lui.

Nu aștept nimic personal de la Saturn, Mercur şi Jupiter, eu aștept faptuirea binelui şi tot ce are sa vina de la Tine!"

Aceste principii cosmologice și ontologice nu rămân suspendate în aer; ele sunt legate de locul omului in Marele Lant al Existentei. Dupa toate precizarile, ca ultima sursa a tuturor lucrurilor, Al-Farabi face o rugaciune specifica, personala şi cere de la Creator frumusete, iertare şi slava:

"O, Allah! Fie voia ta sa am haine frumoase, da-mi bunatate şi frumusete, iar celor care se sfiesc de maretia, de nobletea Profetilor, de fericirea bogatilor, de ştiintele celor intelepti şi celor carora le e teama de Tine da-le smerenie!

O, Allah! İzbăvește-mă de nefericire, de sărăcia din lume şi de rautatea molipsitoare, fie voia Ta sa ma regasesc printre cei devotati și printre cei care traiesc in cer impreuna cu oamenii drepti și cu martirii!"

Al-Farabi era pe deplin conștient că izbavirea nu este posibilă fără adevăr. De aceea, ii cere Creatorului sa-i arate adevărul lucrurilor aşa cum este şi sa-l calauzeasca spre adevar:

“Tu ești o ființă supremă, astfel încât nu există nicio alta divinitate in afara Ta! Singurul motiv al existenței eşti Tu, lumina cerului și al pământului. O, Allah, daruieşte-mi intelepciune dintr-o minte luminata, plina de Măreție și Slavă! O, Allah, plin de bunătate şi măreție! İmpodobeşte-mi sufletul cu lumina înțelepciunii! Da-mi forta evlaviei şi a recunoștinței pentru darurile pe care ai socotit sa mi le oferi! Arată-mi drepturile ca fiind drepturi şi calauzeşte-ma pe calea pioşeniei! Arată-mi Apusul ca Apus, apara-ma de ravna pentru Apus şi de calea care duce spre Apus. Purifica-mi substanta sinelui de prima materie, lutul! Tu ești cauza prima!”

"O, Allah, cauza tuturor fiintelor, sursa din care taşneşte inteligenta tuturor fiintelor, Stapanul cerurilor aşezate in straturi, Allah cel care aşeaza in mijlocul lor pamantul şi marile,

cer iertare; la Tine ma adapostesc ca un pacatos

Iarta greșelile acestui rob păcătos și indolent!

O, Allah, Stapanul tuturor lucrurilor! Purifica-mi Sinele de murdaria materiala şi spirituala prin intelepciunea din inaltele straturile ale cerului."

Creatorul este veşnic și plin de îndurare, dar robul său, adica filosoful Al-Farabi, este slab și are nevoie de aparare, de călăuzire divină pentru a nu ceda tentatiilor, dorintelor animalice şi aspiratiilor lumii.

"O, Allah, stapanul sufletelor din cer, stapanul lumii stelelor, stapanul oamenilor nobili! Pe acest rob il domina aspiratiile umane și ataşamentul fata de placerile lumii degradate. Aripa ta sa ma apere de greşeli, iar teama şi sfiala mea fata de Tine sa-mi fie pavază împotriva tuturor genurilor de excese. Cu siguranță, tu eşti Atotcuprinzătorul, Cel de deasupra tuturor.

O, Allah! Salveaza-mă din robia celor patru elemente ale naturii, ia-ma in vastul tau lacaş şi da-mi pacea supremă!

O, Allah! Lumineaza-mi sufletul prin Duhul Sfânt, fie ca înțelepciunea suprema sa se reverse in mintea și simțurile mele, iarpe taramul universul fizic, fie ca Ȋngerii sa fie tovaraşii mei!

O, Allah! Arată-mi calea cea dreaptă, întăreşte-mi credința prin smerenie și fie ca sinele meu sa devina umil în fata iubirii din lume.

O, Allah! Dă-mi putere in fata pasiunilor efemere, fie ca sufletul meu sa ajunga in lăcaşul spiritelor nepieritoare şi faca-se voia ta sa ajunga in tinutul smeritilor preacinstiti.”

Filosoful ii aduce slava Creatorului şi il preamareşte pentru toată frumusețea și măreția Sa, pentru daruirea milosteniei Sale infinite, tuturor fiintelor existente, inclusiv oamenilor. Toate fapturile ii aduc lăudă Creatorului, insa oamenii nu reușesc să înțeleagă această rugăciune cosmică. O astfel de înțelegere necesita mijloacele epistemologice superioare ale oamenilor, care sunt indispensabile pentru acest lucru, iar prin intermediul sau, poate fi observat de la prima vedere, cel care nu se tradeaza pe sine. În acest caz, de asemenea, este nevoie de ochii sufletului pentru a vedea:

“O, Allah, Făcătorul Desăvârșit, Slava tie, cel din fata fapturilor care vorbesc cu fapte şi cu vorbe, fara indoiala, tu eşti cel care daruieşte prin înțelepciunea sa, ceea ce merită acele fapturi, cel care le daruieşte binecuvântarea, îndurarea şi avutia in raport cu saracia. Toate entitățile, fie ca sunt esente sau accidente, sunt vrednice de harul tau și aduc laudă frumuseții binecuvântărilor tale. "Nu există nimic care să nu-L glorifice cu laude. Dar voi nu înțelegi glorificarea lor" (Coran, sura 44).

O, Allah! İti aduc laudă, tu ești Unicul, Singurul și Veşnicul, Tu “nu dai naştere, nu eşti nascut şi nu ai niciun echivalent (Coran Sura İhlas 3)."

Ultima parte a rugăciunii lui Al-Farabi fata de Creator, pentru calauzirea catre adevăr şi pentru protejarea de propriile greşeli, pentru purificarea sufletului sau, probabil, este partea cea mai profunda a rugăciunii.

 O rugaciune pe cat este de simpla, pe atat este de puternica:

"O, Allah! Mi-ai încatuşat sufletul într-o temnita alcatuita din patru elemente ale naturii, iar separarea sufletul meu in parti, plin de placeri reflecta un suflet animalic.

O, Allah! İnnobileza-mi sufletul cu virtuti, arata-mi milostenie, aşa cum este demn numai de Tine. Ajuta-mi sufletul cu maretia şi cu generozitatea ta ce izvorasc de la    Tine şi sunt demne numai de Tine. Fie ca pocăința sa-mi calauzesca sufletul pe taramul cerurilor. Grabeşte întoarcerea Stapanului suprem. Faca-se voia ta sa rasara soarele asupra întunericului sinelui meu cu o mintea inteleapta. Elibereaza-mi sufletului din întunericul ignoranței, calauzeşte-l in lumina înțelepciunii şi in lumina minții. "Allah este protectorul celor care au credinta, ii scoate din întuneric la lumină (Coran, Sura Al-BaqaraO 257)."

Oricat de inteligent şi de talentat ar fi omul, pentru a rezista ispitei, are nevoie de îndrumare divină. Ratiunea nu este suficientă; omul are nevoie de o vointa puternica pentru curatare spirituala şi pentru tarie morala. İata, Al-Farabi işi termină marea rugăciune în acest fel:

"O, Allah! Arata-i sufletului meu adevarata fata a nevazutului, in vise, arata-i sufletului meu  bunatatea şi adevărata evanghelie in loc de suferinte. Purifica-mi sufletul de framantari şi murdaria care stalcesc şi altereaza rugaciunile. İndeparteaza din sufletul meu obscuritatea universului fizic. Primeşte-mi sufletul in Stapanirea ta suprema din înaltul tărâm al spiritelor.

O, Allah, arata-mi calea cea dreapta, tu eşti cel care ma apara, tu eşti indeajuns în toate!

Slava este demna doar pentru Allah, iar milostenia și binecuvantarea lui Allah sunt pentru cei ce cred in ultimul profet, Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

Amin!