Moarte și Exil: Războiul Ruso-Turc din 1877-78 (Partea a 2-a)

După Tratatul de la San Stefano, Marea Britanie, care a privit Rusia drept cea mai mare amenințare, își va schimba politica odată cu apariția pe scena istoriei a Germaniei ca mare putere economică și a concurenței sale din est. Și nu la foarte mult timp după acest tratat (nu trecuseră încă nici 20 de ani), ea va semna tratate cu Franța în 1904 și cu Rusia în 1907.

Dacă ne întoarcem la Războiul Ruso-Turc din 1877-78... Armatele ruse, care se îndreptau spre est, au cucerit Edirne la 20 ianuarie 1878, eliminând ultimul obstacol din fața capitalei. Acum era rândul la Istanbul. Rusia a atins acest obiectiv fără război, prin Armistițiul de la Edirne încheiat la 31 ianuarie 1878. Armata rusă se afla acum în Yeșilköy, la un pas de Istanbul. Cele două țări au pus capăt războiului prin Tratatul de pace de la San Stefano din 3 martie 1878. Tratatul de la San Stefano nu a deranjat doar țările europene, ale căror interese în Balcani și în Orient erau puse în pericol.

Musulmanii din Rodopi, adică turcii, nu erau deloc mulțumiți de tratat. Pentru că textul tratatului însemna sfârșitul pentru ei. Ei nu mai făceau parte din Imperiul Otoman, ci din nou înființata Bulgarie Mare. Totuși, pentru turci aceasta este o situație la care era îngrozitor să se gândească, nu mai vorbim despre a o accepta. Vise spulberate și un viitor incert... De acum înainte, locuitorii din Rodopi fie își vor accepta soarta, fie vor rescrie istoria. Oamenii din Rodopi au ales varianta cea din urmă. Ei au început o luptă epică pentru a-și apăra patria și a-și păstra identitatea. Ei erau acum luptători ai rezistenței și revoluționari.

În Rodopi, prima reacție împotriva Tratatului de la San Stefano a fost manifestată la 4 martie 1878, la o zi după semnarea tratatului. Oamenii s-au adunat în multe părți ale regiunii pentru a protesta împotriva tratatului. De fapt, ceea ce s-a întâmplat nu a fost un protest împotriva unui tratat, ci o rezistență; au fost puse bazele Guvernului Provizoriu din Rodopi. Potrivit unui alt punct de vedere, locul în care a fost înființat Guvernul Provizoriu al Rodopilor, care a apărut pe scena istoriei la 16 mai 1878, a fost satul Karatarla din comuna Sultanyeri. Karatarla sau denumirea bulgară Cerna Niva, era o mică așezare situată la poalele Munților Rodopi, între Kărdjali și Stanimaka sau Asenovgrad.

Guvernul Provizoriu, care a fost înființat în satul Cerna Niva, a avut un consiliu format din 4 fondatori. Fondatorii acestui guvern, care era identificat în principal cu Ahmet Aga Timirski, erau Hacı İsmail Efendi, Kara Yusuf Çavuș și Hidayet Pașa, adică domnul Sinclair de origine britanică. Guvernul avea, de asemenea, o Cameră a Reprezentanților formată din 30 de persoane. Pe scurt, Guvernul Provizoriu din Rodopi a fost o mișcare condusă cu o abordare democratică. Faptul că memorandumul remis Porții Otomane, presei și statelor străine poartă sigiliile a aproximativ 30 de deputați ai poporului și a aproximativ 100 de consilii sătești și administratori este o dovadă clară a acestui lucru.

Guvernul Provizoriu, care a fost înființat într-o geografie locuită de aproximativ 4 milioane de oameni, dintre care majoritatea erau turci, în timpul celor 8 ani ai existenței sale a apărat cu succes regiunea aflată sub suveranitatea sa mai întâi împotriva rușilor, iar apoi împotriva bulgarilor. Rusia a fost deranjată de rezistența, care a apărut în Rodopi la 4 martie 1878. Pentru că rezistența însemna că legătura cu Marea Egee va fi tăiată și, astfel, visul de a ajunge la mările calde se va sfârși. În același timp, acest lucru implica faptul că capitalele occidentale au obținut ocazia pe care o căutau pentru a schimba tratatul.

Forțele ruse și comitagii s-au mobilizat pentru a înăbuși revolta. Recurgând la tot felul de violențe, aceste forțe au cerut, de asemenea, predarea armelor de către revoluționari. Într-un mediu în care masacrele și atrocitățile continuau, rebelii din Rodopi au răspuns negativ la această cerere a Rusiei. Deoarece învățaseră din evenimentele Războiului Ruso-Turc că predarea armelor ar însemna o invitație deschisă la masacru adresată comitagiilor bulgari.

Locuitorii din Rodopi au înțeles că așa au stat lucrurile în timpul masacrelor din Stara Zagora și Harmanli, din ochii plini de frică, din hainele ponosite și din fețele chinuite ale turcilor, care s-au refugiat în Rodopi. Totuși, din cauza foamei și a frigului, au existat unii care au acceptat oferta. Însă, aceasta fusese o tragedie cu un final trist, care va fi o lecție pentru toți ceilalți luptători din rezistență. Pentru cei care plecau, nu exista ziua de mâine. Represiunea, atacurile, exilul și practicile de intimidare nu se limitau la acestea.