Statu-quo-ul în Siria nu poate fi menținut

Deși situația din Siria a fost relativ calmă pentru o vreme, ea a început să se agraveze în ultimele săptămâni. În primul rând, demonstrațiile au început una după alta în zonele controlate de regimul Assad, în special în Suwayda, apoi forțele regimului și forțele aeriene rusești au efectuat bombardamente în Idlib, iar acum comunitățile arabe din regiunea Deir ez-Zor și-au ridicat steagurile în semn de revoltă împotriva PKK/YPG. Toate aceste evenimente au fost ultimele semnale că actualul statu- quo din țară nu poate fi menținut. 

Autor: Can ACUN, cercetător în domeniul politicilor externe al fundației SETA

În ultimele luni, Siria a traversat o perioadă relativ calmă, cu zone ale opoziției aflate sub influența Türkiye, pe de o parte, zone controlate de regim cu sprijinul Rusiei și Iranului, pe de altă parte, și zone, aparținând organizației teroriste PKK/YPG, sub patronajul SUA. În țară începuse să prevaleze un statu-quo sub controlul tuturor acestor forțe. Türkiye își oprise operațiunile militare de amploare, regimul încerca să supraviețuiască fără a viza opoziția, iar PKK/YPG se străduia să își sporească importanța în ochii SUA și să obțină realizări politice. Cu toate acestea, evenimentele au început să se deruleze unul după altul, demonstrând încă o dată că dinamica actuală nu coincide cu demografia, sociologia și realitățile țării.

În primul rând, au început să aibă loc demonstrații serioase în zonele regimului, iar centrul acestor proteste, care au fost organizate din când în când și în Damasc, Daraa și Latakia, a fost cu predominanță regiunea Suwayda. Când problemele economice din regiunea în care trăiesc minoritățile druze, împreună cu prăbușirea teribilă a lirei siriene, au amenințat chiar și securitatea alimentară, oamenii au ieșit în stradă și au început să protesteze în mod organizat. Infrastructura și suprastructurile au fost deteriorate în mare parte și nu pot fi reînnoite, în timp ce securitatea aprovizionării cu energie și alimente nu poate fi asigurată. Se poate spune că nu mai există un ecosistem funcțional. Producția și contrabanda de droguri, gestionată pe scară largă de elementele militare ale regimului, problemele economice actuale din Liban și impasul ucrainean în care este implicată Rusia pun și mai mult la încercare regimul sirian. Într-o astfel de ecuație, regimul încearcă să schimbe agenda cu confruntările militare din Idlib și să legitimeze existența sa și tot ceea ce se întâmplă pe baza percepției că există încă o amenințare.

În acest context, forțele regimului și aviația rusă au început să bombardeze regiunea Idlib, în timp ce forțele de opoziție au încercat să răspundă prin contraatacuri pe liniile de contact. Au avut loc ciocniri și contraatacuri violente, în special în regiunea Jabal Zawiya. Apoi, o revoltă locală a izbucnit în Deir ez-Zor. Deir ez-Zor este un oraș cu resurse energetice serioase. Regiunea a intrat sub controlul opoziției în timpul revoluției siriene, iar apoi a fost ocupată de DAESH pentru o lungă perioadă de timp. În cele din urmă, cu sprijinul aerian și terestru al SUA, orașul a fost capturat de YPG(Unitățile de Protecție a Poporului), ramura siriană a PKK, și de unele elemente arabe aliate cu acestea. În timp ce Deir ez-Zor este în prezent controlat de FDS (Forțele Democratice Siriene) sub controlul PKK/YPG și al consiliului său militar autonom, acesta se afla, de asemenea, în granițele statului terorist pe care PKK încerca să îl creeze în regiune. Din punct de vedere sociologic, este vorba despre o regiune arabo-sunnită cu o tipologie umană dură, aflată sub controlul comunităților sale. În oraș sunt prezente triburile Abid, Kulayin, Shammar, Zubayd, Duleym, Jabur, Tayy, Abu Saraya și al-Rifai și în special Akaydat și Bekkara. Orașul este situat la 450 de kilometri de Damasc și la aproximativ 200 de kilometri de Türkiye.

Anterior, au mai survenit incidente în care populația din regiune s-a mobilizat împotriva PKK în diverse demonstrații, dar este pentru prima dată când izbucnește o revoltă de o asemenea amploare. Mai multe ciocniri au izbucnit atunci când Abu Havle, șeful Consiliului militar, fiind invitat la o întâlnire de către PKK/YPG în calitate de reprezentant al comunităților din regiune, fusese reținut. Forțele armate ale comunităților arabe s-au mobilizat și au reușit să expulzeze elementele PKK/YPG din multe sate și orașe. Populația din regiune, care nu dorea să trăiască sub dominația PKK, a sprijinit, în general, revolta.

În timp ce multe persoane din ambele părți și-au pierdut viața în confruntări, membrii triburilor relevante, care trăiesc în zonele aflate sub influența Türkiye, au sprijinit procesul și au lansat atacuri împotriva PKK/YPG. Pe de altă parte, America a rămas relativ tăcută, încercând să joace un rol de mediator, mai degrabă decât să ia partea cuiva. Odată cu mișcările contra-militare ale PKK/YPG și cu rolul de mediere al SUA, se observă că evenimentele au început să se calmeze. În cele din urmă, se poate spune că elementele afiliate la PKK/YPG reprimă pentru moment forțele tribale, dar în cadrul negocierilor se observă că PKK/YPG a făcut cedări pentru a acorda mai multă autonomie organizațiilor tribale din regiunile, precum Deir ez-Zor. În plus, este necesar de a sublinia un lucru în mod special: recenta rebeliune a arătat încă o dată că PKK/YPG nu a reușit să stabilească un sistem durabil în regiune, în ciuda întregului sprijin oferit de SUA, și că cel mai mare obstacol în acest sens este de ordin demografic.

În consecință, falsa primăvară din Siria s-a prăbușit într-o clipă, iar conflictele și evenimentele sociale au fost reluate. Este puțin probabil să se ajungă la pace și stabilitate în Siria fără stabilirea unui sistem și a unei ordini politice, care să țină cont de structurile etnice și sectare din țară și care să fie în concordanță cu realitățile demografice și sociologice. Din păcate, în acest moment nu este posibil să se facă o predicție optimistă pentru viitorul țării.