Relațiile Turcia-SUA în perioada lui Biden

Agenda zilei - Relațiile SUA-Turcia

1578122
Relațiile Turcia-SUA în perioada lui Biden

Articolul Directorului Departamentului pentru Cercetări în domeniul securității al fundației SETA conferențiar universitar, Murat Yeșiltaș.

Biden, care a preluat funcția de președinte cu scopul de a crea cel mai progresist cabinet din istoria americană, ne arată că ne confruntăm cu o perioadă destul de diferită de cea a administrației Trump. Vedem că Biden are o abordare a modului de guvernare complet opusă abordării administrației Trump atât din perspectiva simbolică, cât și în ceea ce privește primele acțiuni realizate. Acest lucru s-a evidențiat mai ales în alegerea membrilor cabinetului. Trump cu cabinetul său în care s-a impus identitatea albă, masculină și protestantă își începuse activitatea declarând război ordinii stabilite. Este vorba de administrația Trump care a slăbit puterea mai multor instituții, a avut dificultăți în ceea ce privește desemnarea în funcții înalte și a fost nevoită să lucreze cu mai mulți miniștri diferiți în cadrul aceluiași minister și din acest motiv nu a avut un succes deosebit în gestionarea problemelor de politică externă.

Biden, pe de altă parte, a început rapid cu un cabinet și planuri cu care urmează să-și îndeplinească promisiunile progresiste și democratice dincolo de restabilirea ordinii. În timp ce administrația Trump s-a lăudat cu slăbirea instituțiilor prin faptul că nu a făcut desemnări în funcții înalte, Biden, dimpotrivă, a numit peste o mie de persoane în funcții de conducere în primele zece zile, ceea ce a fost perceput ca un semn important. Aceste evoluții rapide arată că administrația Biden va lua lucrurile în serios. Se pare că primele 100 de zile ale lui Biden sprijinit și de  mas-media vor fi calme.

Echipa de politică externă a lui Biden este extrem de importantă dacă luăm în considerare semnificația multor probleme regionale și globale. În special, faptul că secretarul de stat Blinken a lucrat cu Biden timp de mai mulți ani, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan este o persoană apropiată a lui Blinken, iar secretarul Apărării Lloyd Austin este un soldat pe care Biden îl cunoaște bine din Irak. Acești oameni se remarcă prin profilurile lor de „oameni de datorie”, mai degrabă decât prin înțelegerea politicii externe asociată cu numele lor. Având în vedere propria carieră a lui Biden în politica externă, este clar că vrea să lucreze în strânsa legătură cu echipa sa. În acest context vine în minte întrebarea cu privire la modul în care Biden și echipa sa vor modela relațiile cu Turcia în ceea ce privește politica externă.

La prima vedere pare că echipa de politică externă a lui Biden este bine informată cu privire la problemele legate de Turcia. Rusia, Siria, Mediterana de Est, NATO, S-400 și Iran sunt principalele dintre aceste. Echipa sa nu a făcut deocamdată declarații care să arate că ei sunt în favoarea unei politici dure în relațiile cu Turcia.  Dacă ne uităm la tonul și detaliile declarațiilor lor cu privire la Turcia făcute până acum, vedem o abordare care justifică politicile SUA și dorește să lucreze împreună cu aliații din cadrul NATO. Se știe că Blinken, care a vizitat Marea Adunare Națională a Turciei după 15 iulie împreună cu Biden, l-a sfătuit pe Trump să înarmeze YPG în 2017.

Tonul lui Blinken spunând: ”inacceptabil” în ceea ce privește achiziționarea de către Turcia a S-400 rusești în ședința Senatului pare să fi avut ca scop satisfacția atmosferei anti-Turcia în Congres. Numind Turcia în aceeași sesiune drept ”un așa-numit aliat” a oferit o idee despre tonul cu privire la Turcia.  Cu toate acestea, faptul că Blinken nu l-a contactat încă pe ministrul turc de Externe arată că tonul prudent predomină pe frontul de la Washington. Într-o declarație făcută după discuțiile cu colegii săi europeni consilierul pe probleme de securitate națională Sullivan a calificat Turcia la fel ca și China drept ”o preocupare comună” la care ei trebuie să lucreze împreună cu Europa; ceea ce reprezintă un exemplu de ton negativ similar. Convorbirea telefonică recentă între Blinken și İbrahim Kalın de asemenea nu pare să elimine complet această atmosferă incertă.

Se pare că echipa de politică externă care pare să folosească un limbaj reținut și rece în legătură cu Turcia, în cele din urmă, va implementa politicile lui Biden privind probleme concrete precum Siria, YPG, S-400, Feto, Mediterana de Est, Libia. Cu toate acestea, este clar deja că acest ton nu va juca un rol constructiv în gestionarea problemelor în relațiile turco-americane. Dacă administrația Biden adoptă o politică externă incertă, fără strategie, care va fi un amestec al administrațiilor lui Obama și Trump, nu pare să fie posibilă normalizarea relațiilor bilaterale.



Ştiri din aceeaşi categorie