Erdogan va merge în Iran

Cea de-a șaptea reuniune tripartită la nivel înalt în format Astana va fi găzduită de președintele Iranului.

1856129
Erdogan va merge în Iran

Președintele Recep Tayyip Erdoğan va efectua o vizită în Iran la invitația președintelui țării Ebrahim Raisi.

Potrivit declarației făcute de Departamentul de Comunicare al Președinției, în cadrul vizitei oficiale, președintele Recep Tayyip Erdoğan și președintele Republicii Islamice Iran Ebrahim Raisi vor  prezida cea de-a șaptea reuniune a Consiliului de cooperare la nivel înalt Turcia-Iran ce va avea loc în capitala Teheran pe 19 iulie.

La reuniunea Consiliului vor fi abordate toate aspectele relațiilor Turcia-Iran și acțiunile care pot fi întreprinse pentru îmbunătățirea cooperării bilaterale.

În timpul întâlnirilor, vor fi, de asemenea, discutate problemele regionale și globale.

În aceeași zi președintele Erdogan va participa împreună cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin la cea de-a șaptea reuniune tripartită la nivel înalt în format Astana care va fi găzduită de președintele Iranului.

Summitul se va axa pe evoluțiile actuale din Siria, lupta împotriva organizațiilor teroriste care reprezintă o amenințare la adresa securității regiunii, în special PKK/YPG și DAESH în această țară, eforturile pentru o soluție politică, situația umanitară și întoarcerea voluntară a sirienilor în țara lor.

Președintele Erdogan va avea, de asemenea, o întâlnire bilaterală cu omologul său rus cu prilejul summitului.



Ştiri din aceeaşi categorie