Pamukkale - a opta minune a lumii

Pamukkale se află în provincia Denizli din vestul Turciei, în regiunea Mării Egee.

1141625
Pamukkale - a opta minune a lumii

Pamukkale este una dintre regiunile Turciei cunoscute pentru frumusețea lor naturală... Începând din 1988, Pamukkale împreună cu orașul antic Hieropolis din aceeași regiune figurează pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO și aparțin  atât patrimoniului cultural, cât și celui natural.

 

Pamukkale se află în provincia Denizli din vestul Turciei, în regiunea Mării Egee. Terasele de travertin pitorești create de apele care vin de la poalele sudice ale  Çaldağı (Muntele Çal)  și conțin oxidul de calciu.

Bazinele de travertin din Pamukkale au în total 2 700 de metri lungime și 160 de metri înălțime. Datorită acestui fapt albul strălucitor al travertinului poate fi văzut de la kilometri depărtare.

Regiunea aflată la 2 km de Denizli este, de asemenea, cunoscută pentru apele sale vindecătoare; se consideră că apa de aici tratează o mare varietate de afecțiuni… Aici există cinci izvoare termale; temperatura apei în aceste variază  între 35-36 ºC.

Situl arheologic Hierapolis din regiune este unul dintre cele mai izbitoare centre antice care au supraviețuit până în prezent. Aici se găsesc rămășițele din Perioada Elenistică Târzie și Epoca Creștinismului.  Se presupune că anticul oraș a fost fondat de către regele  Eumenes al II-lea din Pergam și numele orașului ar proveni de la ”Hiera”, soția fondatorului legendar al Pergamului, Telephos. Hierapolis care a jucat un rol foarte important  în răspândirea creștinismului a devenit și orașul în care a fost ucis unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos,  Sfântului Apostol Filip. Datorită acestui fapt orașul a devenit, în secolul al IV-lea e.n., un centru religios important și prin urmare a intrat sub stăpânirea Imperiului Roman de Est, devenind un centru Episcopal…

Potrivit unor surse istorice, Hieropolis a fost un oraș renumit pentru prelucrarea metalelor și pietrelor și pentru materialele textile țesute.

Dacă mergeți în orașul antic Hieropolis și Pamukkale, nu plecați fără să beneficiați de puterea apelor sale vindecătoare, fără să priviți apusul soarelui de pe terasele de travertin alb,  fără să vedeți peșterile și cascadele din apropiere.

De asemenea, vă recomandăm să cumpărați faimoasele țesături lucrate de mână din Denizli și să gustați din mâncărurile locale precum pita și kebabul.



Ştiri din aceeaşi categorie