Conferinţă de presă la G 20

Conferinţă de presă la G 20

565778
Conferinţă de presă la G 20

Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat că atitudinea rasistă a ţărilor occidentale în faţa problemei migranţilor este o rușine în numele umanității.

În Siria din anul 2011 şi până-n prezent au fost ucişi 600 mii de oameni, a precizat Erdoğan şi a declarat că este inacceptabil ca criminalul  Assad să rămână în funcţie şi în prezent.

Erdoğan înainte de a pleca din China unde se află pentru cea de-a 11-a ediţie a Summitu-lui G20, a organizat o conferință de presă.

Erdoğan a menţionat că a dorit de foarte multe ori înființarea unei zone de siguranță în Siria,însă nici o ţară nu a luat măsuri concrete în acest sens,iar criza a căpătat o dimensiune mai gravă.

Subliniind că şi pentru problema refugiaților în prezent nu se trece printr-un test bun, Erdogan a menţionat că Turcia găzduieşte 3 milioane de irakieni şi sirieni şi împreună cu organizațiile societății civile a realizat cheltuieli în valoarea de 25 miliarde de $.

Erdogan a declarat că,  terorismul îmbracă noi forme şi amenință întreaga lume, iar pentru organizarea şi încercarea de lovitură de stat din data de 15 iulie, terorismul a îmbrăcat o nouă formă şi  s-a înfiltrat într-un grup din cadrul Forțelor Armate turce.

Prin intermediul unui canalul de televiziune,  am invitat cetăţenii în pieţe publice,iar naţiunea turcă a răspuns pozitiv şi fără să se teamă o clipă a ieşit pe străzi şi în pieţele publice şi a încercat să ia din mâna teroiştilor, avioanele de luptă  F-16 și tancurile. Erdoğan a subliniat că acesta este numele luptei pentru democrație.

Erdoğan,a precizat că acești teroriști şi membrii ai organizației teroriste FETO sunt activi în 170 de țări:

"Am avertizat toate aceste țări, vă invit să fiți sensibili.Același dezastru poate veni şi în ţara dumneavoastră ".

Faptul că DEASH, PKK, PYD,YPG sunt organizaţii diferite este greşit.

"Nu există terorişti buni şi răi. În cazul în care se fac aceste distincții totul se întoarce ca un bumerang şi lovește țara ".

 



Ştiri din aceeaşi categorie