Revista presei - 07.12.2020

Revista presei

1540954
Revista presei -  07.12.2020

Haber Türk: Ministerul Afacerilor Externe: ”Grecia își continuă activitățile care escaladează tensiunea.”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Hami Aksoy, a răspuns la întrebarea privind știrile din presa greacă, potrivit cărora Turcia și-a sporit activitatea militară în Marea Egee și Mediterana de Est înainte de Summitul Uniunii Europene. Afirmând că aceste sunt știri neadevărate, Aksoy a marcat: "Dimpotrivă, Grecia, anunțând că va desfășura începând cu 20 octombrie 24 de activități militare în Marea Egee și în estul Mediteranei își continuă activitățile militare provocatoare și de escaladare a tensiunii în regiune / .../" Oficialul a afirmat că Grecia ar putea soluționa problemele cu Turcia doar prin negocieri, cooperare și dialog.

Hürriyet: Ministerul Apărării Naționale  a anunțat: ”58 teroriști au fost neutralizați în 28 de operațiuni.”

Potrivit declarației făcute ieri de Ministerul Apărării Naționale 58 de teroriști au fost neutralizați în 28 de operațiuni desfășurate în ultima lună.

Sabah: Nava de foraj Kanuni este gata pentru misiune

Ministrul Energiei și Resurselor Naturale Fatih Dönmez a declarat că a treia navă de foraj a Turciei Kanuni se pregătește să înceapă forajul în Marea Neagră. Dönmez a publicat ieri pe contul său de Twitter un videoclip și un mesaj în care a notat: ”Kanuni se pregătește să efectueze lucrările de foraj în Marea Neagră…Numărătoarea inversă a început ...”

Star: Aeroportul din Istanbul a devenit aeroportul cu cele mai multe zboruri din Europa

Conform datelor Organizației Europene pentru Siguranța Navigației Aeriene (EUROCONTROL), Aeroportul din Istanbul a fost aeroportul care a operat cele mai multe zboruri din Europa în perioada 28 noiembrie - 4 decembrie. Aeroportul Istanbul a operat 471 zboruri pe 28 noiembrie, 542 - pe 29 noiembrie și 496 de zboruri pe 30 noiembrie.

Vatan: O surpriză în Foça! Datează de acum aproximativ 250 de ani

În cadrul cercetărilor efectuate de oamenii de știință turci în largul orașului Foça din İzmir, a fost descoperită o navă de război care, potrivit estimărilor,  s-a scufundat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și ale cărei părțile s-au împrăștiat pe o arie largă. A fost lansat un studiu detaliat pentru a determina țara căreia a aparținut nava și scopul acesteia.


Etichete: #Revista presei

Ştiri din aceeaşi categorie