Moarte și exil: Migrație

“Mulți bulgari, mânați de lăcomia pentru bogății și proprietăți, și-au sanctificat și legitimat masacrele prin aceste poezii. Atât de mult încât unii dintre cei care au fost alimentați și provocați de ura și setea de bogăție și-au măcelărit vecinii cu care trăiseră împreună până mai ieri...” 

Motivul pentru care Balcanii nu reușesc nici astăzi să iasă din impasul politic este rolul important al acestor idei, ale căror baze au fost puse în secolul al XIX-lea și care astăzi sunt alimentate sub pretextul de naționalism, patriotism și sentimente patriotice, dar care în realitate nu sunt altceva decât rasism. Imperiul Otoman ajunsese acum în cea mai dificilă perioadă a celui mai lung secol al său. Pe de o parte, Rusia țaristă și luptătorii din comitete, iar pe de altă parte, marile puteri și rebelii care își căutau independența. De fapt, luptele pentru suveranitate și independență în Balcani au avut întotdeauna o dublă dimensiune. Totuși, acesta este un proces solidarist care favorizează ambele părți, mai degrabă decât să le opună una alteia. De fapt, la fel ca în mișcările de independență de astăzi, marile puteri s-au folosit de rebeli în lupta pentru suveranitate, iar rebelii s-au folosit de acestea pentru a atinge obiectivul independenței. Ambele părți sunt mulțumite de acest schimb. Apropo, cui îi pasă dacă sute de mii de oameni au murit pentru “scopuri nobile!”

Dar cel mai bine acest sentiment și această mentalitate este descrisă de următoarele cuvinte ale fondatorului Colegiului Robert și unuia dintre rebeli, Dr. Hamlin, care a apărat masacrele comise în timpul rebeliunii armenești și a legitimat comportamentul bandelor: “Bandele Hunceac vor ucide turci și kurzi ori de câte ori vor avea ocazia, vor da foc satelor lor, iar apoi vor fugi în munți. Musulmanii înfuriați se vor revolta, se vor năpusti asupra armenilor lipsiți de apărare și îi vor masacra cu o asemenea ferocitate, încât Rusia va interveni în numele umanității și al creștinismului... Cu siguranță că așa vi se pare, dar noi, armenii, suntem hotărâți să obținem libertatea. Europa nu a rămas surdă la evenimentele îngrozitoare din Bulgaria și le-a acordat bulgarilor libertatea. Nu va fi surdă nici la strigătele noastre, care se vor auzi ca niște țipete peste sângele a milioane de femei și copii... Nu avem altă speranță. O vom face”.

Exemplul cel mai grăitor al acestei uniuni, adică al colaborării dintre forțele rebele și un stat imperialist, a fost experimentat în războiul ruso-otoman, cunoscut în popor sub numele de Războiul din '93 și calificat drept “marea înfrângere”. Rușii s-au folosit de bulgari pentru a câștiga influență în regiune, iar bulgarii rebeli s-au servit de ruși pentru a obține independența. Însă ce s-a întâmplat cu sutele de mii de musulmani, și anume turci. Ca urmare a atacurilor și masacrelor care au început mai ales în timpul rebeliunii bulgare din 1876 și au continuat în timpul războiului ruso-otoman din 1877-1878, a avut loc una dintre cele mai mari epurări etnice din istoria omenirii. Peste un milion de turci au fost forțați să plece în Anatolia. Sute de mii dintre ei și-au pierdut viața din cauza bolilor, a frigului, a foamei și a atacurilor pe drumuri. De fapt, începutul tuturor acestor suferințe și migrații nu a fost un eveniment care s-a întâmplat într-o singură zi... Este rezultatul unei evoluții, care a durat aproape două secole.

În perioada care a început în secolul al XVIII-lea și a continuat până la Războiul din '93, Imperiul Otoman și Rusia au purtat un război aproape la fiecare 10-15 ani. Acest lucru i-a obosit foarte tare pe turcii care trăiau în teritoriile României și Bulgariei de astăzi. Pentru că fiecare război însemna să-și părăsească din nou și din nou patria, să li se ia proprietățile și bunurile, să ardă și să fie distruși din nou. În plus, armata otomană, care se confrunta și cu rebeliunea ayanilor și se afla în dificultăți financiare, nu era în stare să apere țara. Atât de mult încât, în fața avansării forțelor țariste, s-a cerut și ajutorul civililor atunci când a fost nevoie. Așa s-a întâmplat atunci când armata rusă a ajuns la Șumnu și a încercat să controleze drumurile Çalıkavak și Cuma. Disperarea a fost într-atât de mare încât chiar și copiii au fost chemați să își apere regiunea. Potrivit unui document din 1810, “musulmanii cu vârsta de peste 7 ani, care puteau ține o armă în mână, au fost chemați la armată”.

În timpul războaielor dintre otomani și ruși, în special în războaiele din 1806 și 1812, aproximativ 200 de mii de turci din Dobrogea și Teleorman au fost nevoiți să-și părăsească casele. Cu toate acestea, primul război dintre cele două țări cu cele mai grave consecințe politice, sociale și economice a fost războiul otoman-rus din 1828. Pentru prima dată în acest război, Rusia a traversat munții Balcani, a ajuns la Edirne și a amenințat capitala Istanbul. Cu toate acestea, dimensiunile dezastrului nu s-au limitat la acest lucru. În timpul ocupației, locuri precum Bazargic, Varna, Provadia și Suvorovo au devenit pustii. În unele locuri, oamenii au fost nevoiți să fugă pentru a-și salva viața, lăsându-și chiar și culturile pe câmp. Cei care nu au fugit, ci au rămas, s-au confruntat cu un pericol mult mai mare în acea iarnă pe care au petrecut-o sub ocupație: Foametea.