Către o nouă etapă în relațiile Türkiye- Irak

Ministrul de externe, Hakan Fidan a efectuat o vizită importantă în Irak în perioada 22-24 august.

2034479
Către o nouă etapă în relațiile Türkiye- Irak

Către o nouă etapă în relațiile Türkiye- Irak

Ministrul de externe, Hakan Fidan a efectuat o vizită importantă în Irak în perioada 22-24 august. Irakul este una dintre cele mai strategice țări din regiune pentru Türkiye din perspectiva combaterii terorismului, a geopoliticii energetice, a relațiilor economice, a stabilității interne și a concurenței. Prin urmare, vizita lui Fidan este destul de critică înainte de vizita preconizată a președintelui Recep Tayyip Erdoğan în Irak.

Autor: Prof. Murat YeşiltaşDirectorul Departamentului Studii de Securitate al fundației SETA

Cu toate acestea, problemele delicate dintre cele două țări sunt departe de a fi soluționate și, chiar dacă președintele Erdoğan va veni în vizită, va fi nevoie de timp pentru ca aceste probleme să dispară. Deși există multe motive la originea acestei situații, dinamica din interiorul Irakului este destul de decisivă. Structura fragilă a guvernului lui Sudani, deficiențe economice, existența unor neînțelegeri între Bagdad și Erbil, prezența organizației teroriste PKK și activitățile acesteia în nordul Irakului, precum și influența dăunătoare a unor actori externi, cum ar fi Iranul, se numără printre numeroasele motive, care afectează îndeaproape relațiile dintre Türkiye și Irak. Este cunoscut faptul că problemele de mediu legate de schimbările climatice au un impact din ce în ce mai distructiv asupra Irakului. În acest moment, problema apei este una dintre cele mai critice chestiuni, care așteaptă să fie rezolvate între Türkiye și Irak.

Cu toate că subiectele legate de securitate și energie au fost în prim-planul vizitei ministrului Fidan, una dintre cele mai strategice probleme pentru Türkiye, care este, de asemenea, una dintre prioritățile lui Fidan, este menținerea acordului încheiat între sunniți. Orice conflict politic între sunniți ar putea reprezenta o amenințare strategică la adresa priorităților Türkiye în Irak. Acest lucru nu semnifică că Türkiye abordează Irakul prin prisma sectarismului. Dimpotrivă, reconcilierea între sunniți este percepută ca un instrument strategic, deoarece are capacitatea de a influența toate celelalte procese politice și militare din Irak.

Prioritățile Türkiye devin și mai importante având în vedere viitoarele alegeri locale din Irak (decembrie 2023). Aceste priorități sunt mai ușor de înțeles, dacă evaluăm traficul de întâlniri al ministrului Fidan în Irak. Înainte de întrevederea sa cu turkmenii din Irak, Fidan s-a întâlnit cu omologii săi irakieni Fuad Hussein, al-Sudani și președintele Abdul Latif Rashid, precum și cu liderul Alianței Fatah, Hadi al-Amiri și cu liderul Alianței pentru suveranitate din Irak, Khamis al-Khanjar.

Prioritățile strategice ale Türkiye nu se limitează doar la menținerea echilibrului politic etno-sectorial în Irak. Relațiile din nordul Irakului, în special între Partidul Democrat din Kurdistan (KDP) și Uniunea Patriotică din Kurdistan (PUK), controlul și slăbirea activităților tot mai intense ale organizației teroriste PKK în Irak, prevenirea cooperării dintre PKK și milițiile șiite împotriva Türkiye și a influenței iraniene asupra milițiilor șiite, precum și consolidarea cooperării economice bilaterale sunt principalele priorități strategice, care stau la baza vizitei lui Fidan în Irak.

Cea mai remarcabilă evoluție în acest proces este lupta împotriva organizației teroriste PKK. Pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, datorită schimbărilor din strategia sa de luptă, Türkiye a reușit să neutralizeze organizația PKK pe plan intern, să slăbească influența acesteia în Irak și să o aducă sub control în Siria. Prezența forțelor militare turcești tot mai mare și controlul teritorial în zonele strategice din nordul Irakului, operațiunile militare și de informații continue împotriva organizației PKK și cooperarea strânsă dintre Ankara și Erbil au slăbit, dar nu și neutralizat organizația PKK în Irak.

În schimb, PKK s-a repoziționat în regiunea Sinjar sub pretextul luptei împotriva ISIS, a transformat localitatea Makhmur într-o tabără de recrutare și antrenament pentru membrii săi, a început să controleze cartierele din Sulaymaniyah, a dezvoltat un parteneriat cu PUK și a urmărit o așa-numită politică de echilibrare contra Türkiye prin asocierea cu milițiile șiite. Mai important, PKK a încercat să-și legitimeze în nordului Irakului ramura sa siriană, YPG și să-și consolideze profunzimea politică și militară prin încorporarea în politica irakiană.

Strategia actuală a Türkiye este de a contracara schimbarea abordării strategice și tactice a PKK, de a neutraliza organizația pe teritoriul irakian și de a asigura retragerea acesteia în Qandil. Prin urmare, Türkiye dorește ca guvernul irakian să recunoască PKK ca o organizație teroristă și, așa cum a exprimat Fidan în timpul vizitei sale, consideră prezența tot mai mare a PKK ca fiind un risc pentru perturbarea integrității teritoriale și a suveranității Irakului.

Dacă acest obiectiv va fi realizat, Irakul va deveni o putere suverană pe propriul teritoriu, iar prezența militară a Türkiye în nordul Irakului va fi redusă la minimum. Pe de altă parte, recunoașterea PKK ca organizație teroristă ar elibera politica din nordul Irakului de influența acesteia și ar reduce conflictele din ce în ce mai intense dintre kurzi.

Deși, această situație pare deocamdată dificilă de realizat în ecuația din nordului Irakului, instrumentele Türkiye transformă colaborarea cu aceasta într-o necesitate strategică pentru actorii din regiune. Întâlnirile diplomatice ale ministrului Fidan la Erbil dovedesc acest lucru. În timp ce cooperarea continuă dintre Türkiye și KDP face ca organizația PKK să devină mai agresivă față de partid, este puțin probabil ca zborurile din Sulaymaniyah către Türkiye să fie reluate, dacă PUK continuă să coopereze cu organizația PKK.

Un alt subiect economic critic pentru cele două țări este dosarul energetic. Din februarie 2023, fluxul de petrol din Irak către Türkiye s-a oprit, Ankara invocând drept motiv cutremurele din februarie. Deși această justificare pare rezonabilă, nu ar fi greșit să spunem că disputa actuală dintre guvernul de la Bagdad și administrația de la Erbil și faptul că Irakul a intentat un proces împotriva Türkiye la Curtea Internațională de Arbitraj, fiind condamnat la plata despăgubirilor, reprezintă, de asemenea, o problemă în calea Türkiye. Având în vedere procesul intentat de administrația Bagdadului împotriva Türkiye, importanța petrolului poate fi înțeleasă și mai mult. În timp ce închiderea oleoductului din februarie a costat Irakul miliarde de dolari, nesoluționarea problemei cu Türkiye poate avea consecințe critice.

În cazul în care vizita lui Fidan în Irak va da rezultate pozitive, aceasta urmează să pună o bază solidă pentru vizita președintelui Erdoğan și să deschidă, eventual, calea pentru o cooperare strategică între Türkiye și Irak. Influența regională a Türkiye ar putea fi revigorată datorită rolului strategic jucat de Irak.



Ştiri din aceeaşi categorie