Viitorul incert al discuțiilor dintre Türkiye și Siria

Türkiye și Siria sunt angajate de mult timp în discuții care vizează remodelarea relațiilor lor bilaterale într-un cadru nou. Ultima întâlnire diplomatică a avut loc la Moscova, în aprilie, cu participarea miniștrilor de externe ai ambelor țări, ai Rusiei și ai Iranului. Cu toate acestea, din aprilie, cursul acestor discuții a devenit din ce în ce mai incert. Această incertitudine este modelată de natura complexă a conflictului din Siria, de prioritățile diferite ale actorilor externi, de comportamentul strategic ambiguu al regimului Assad și de lipsa de capacități a statului sirian. Există și alte dinamici care fac dificilă atingerea adevăratelor obiective ale negocierilor dintre Türkiye și Siria.

Articolul Directorului Departamentului pentru cercetări în domeniul politicilor externe al fundației SETA Murat Yeșiltaș

În primul rând, descrierea procesului în curs de desfășurare dintre Türkiye și Siria drept "normalizare" este atât greșită, cât și excesiv de optimistă, din două motive principale. Primul este legat de statutul Siriei ca stat recunoscut de comunitatea internațională, cu granițe definite și ca membru al Organizației Națiunilor Unite. Cu toate acestea, o normalizare reală necesită îndeplinirea a trei condiții prealabile: suveranitatea Siriei, integritatea teritorială și coerența politică. În prezent, niciuna dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită. Regimul Assad nu are autoritate deplină asupra teritoriului său, țara nu are integritate teritorială și nu există coeziune politică. În special, statului sirian îi lipsește capacitatea reală de a-și urmări obiectivele în mod independent. Această problemă este, de asemenea, legată de eforturile de normalizare inter-arabe, în care este implicat regimul Assad.

O a doua provocare rezultă din neconcordanța dintre condițiile actuale și rezultatele dorite. Unul dintre aspectele cheie în cadrul negocierilor turco-siriene este lupta împotriva terorismului, iar Memorandumul de la Adana a fost menționat frecvent în ultimii ani ca fiind un document cheie în această privință. Cu toate acestea, stabilirea unei noi abordări de cooperare între Türkiye și regimul sirian în lupta împotriva organizațiilor teroriste precum PKK/YPG rămâne incertă. Pentru ca o schimbare de politică să aibă loc, fie Türkiye, fie regimul ar trebui să își schimbe în mod semnificativ pozițiile față de YPG. Türkiye pare hotărâtă în poziția sa împotriva PKK în Siria și, în cele din urmă, urmărește să neutralizeze YPG și să slăbească prezența politică a acesteia în nord-estul Siriei. În acest moment, apar mai multe strategii potențiale, care oferă doar soluții pe termen scurt.

În primul rând, regimul ar putea elimina prezența PKK în zonele de frontieră ale Türkiye și ar putea îndepărta PKK/YPG din zone precum Manbij și Tal Rifaat. Cu toate acestea, este puțin probabil ca PKK să se conformeze în mod voluntar acestei măsuri și ar necesita ca regimul să ia măsuri coercitive, lucru pe care în prezent nu are nici capacitatea, nici intenția de a-l face. Ca o alternativă, Türkiye, împreună cu Armata Națională Siriană, ar putea lansa o operațiune militară restrânsă împotriva PKK/YPG, întărind poziția regimului împotriva organizației. Cu toate acestea, provocarea reprezentată de parteneriatul actual dintre YPG și SUA ridică o problemă complexă în negocierile cu Siria. Prin urmare, diferențele în ceea ce privește prioritizarea unor chestiuni precum terorismul reprezintă principalul factor care stă la baza lipsei de progrese în cadrul negocierilor.

 De asemenea, problema întoarcerii refugiaților accentuează decalajul dintre situația de pe teren și soluția dorită. Prezența militară turcă și veștile privind stabilirea unor modele de guvernanță locală care facilitează manevrabilitatea în zonele aflate sub controlul guvernului interimar sirian și al Armatei Naționale Siriene sunt încurajatoare. Cu toate acestea, în ciuda acestor avantaje, anumite provocări pentru întoarcerea refugiaților, în special în zonele controlate de regim continuă să existe. Cei care s-au întors recent s-au confruntat cu un tratament descurajant. Deși dialogul dintre regim, Liban și Iordania continuă, întoarcerile din aceste țări au fost minime. Întoarcerea în zonele devastate de conflict, unde regimul îi consideră pe cei care se întorc ca fiind "trădători", unde infrastructura este distrusă și capacitatea economică este limitată, reprezintă o provocare. Punerea în aplicare a unui acord fără o foaie de parcurs coerentă și cuprinzătoare ar putea exacerba dificultățile cu care se confruntă refugiații. Așadar, extinderea zonelor sigure și consolidarea autorităților locale sunt mai potrivite pentru întoarcerea refugiaților.

O altă preocupare crucială se referă la incertitudinea cu privire la rolul opoziției siriene în cadrul negocierilor dintre Türkiye și Siria. Acceptarea condițiilor de pace ale regimului Assad ar însemna o capitulare pentru opoziția siriană, care nu poate negocia cu regimul prin renunțarea la structurile sale militare și politice. Türkiye nu va accepta un astfel de scenariu. În concluzie, în contextul în care discuțiile de la Geneva sunt blocate de mai bine de trei ani, iar regimul urmărește tactici de amânare, stabilirea unor noi puncte de contact între opoziție și regim reprezintă o provocare semnificativă. Situația este complicată și mai mult de situația actuală din Idlib.

 Având în vedere incertitudinile care caracterizează negocierile de reconciliere, există riscuri multiple pentru Türkiye. Menținerea statu-quo-ului, combinată cu prezența tot mai activă a YPG în nord-estul Siriei, s-ar putea transforma într-o amenințare strategică pentru Türkiye. Există, de asemenea, riscul ca regimul sirian să folosească negocierile pentru a prelungi conflictul din punct de vedere strategic. În plus, eforturile Iranului de a-și spori prezența în Siria și de a remodela din punct de vedere demografic țara reprezintă o provocare suplimentară pentru Türkiye. Întrucât o proporție semnificativă de refugiați în Türkiye provin din Alep, întoarcerea lor este împiedicată de Iran și de regimul sirian, ceea ce complică și mai mult mediul strategic al Türkiye pe termen mediu .

Literatura privind războaiele civile arată că aceste conflicte durează de obicei cel puțin 15 ani și au o probabilitate de repetare de 50 %. Dacă aplicăm această teorie, războiul sirian va mai dura probabil cel puțin trei ani. Având în vedere interacțiunea complexă a dinamicilor locale, regionale și internaționale în războiul civil sirian, este probabil ca acesta să dureze încă cel puțin 15 ani.

Ankara ar trebui să recunoască faptul că discuțiile turco-siriene au limitele lor și că realitățile de pe teren se schimbă, ceea ce va schimba în cele din urmă natura conflictului din Siria și forma unei soluții.