Produse turcești cu indicație geografică protejată - Cașcavalul din Kars ”Kars Kaşarı’’

Cașcavalul din Kars ”Kars Kaşarı’’ - 14.02.2014

2015957
Produse turcești cu indicație geografică protejată - Cașcavalul din Kars ”Kars Kaşarı’’

Produse turcești cu indicație geografică protejată - Cașcavalul din Kars ”Kars Kaşarı’’

Cașcavalul din Kars ”Kars Kaşarı’’

Data de înregistrare 14.02.2014 

Kars, un oraș istoric din regiunea Anatoliei de Est a Türkiye, este cunoscut pentru ”Cașcavalul din Kars” care se bucură de o reputație binemeritată în bucătăriile lumii. Cașcavalul din Kars, care datează din anii 1920, a fost înscris pe lista produselor cu indicație geografică protejată din Türkiye în 2014, la cererea Rectoratului Universității Kafkas. Pajiștile situate la altitudini mari din regiune oferă condiții favorabile pentru creșterea vitelor, iar diversitatea plantelor asigură calitatea ridicată a laptelui necesară pentru producția de cașcaval. Cașcavalul din Kars se produce, de obicei, din lapte de vacă, dar uneori poate conține și lapte de oaie și de capră. Pentru producția cașcavalului renumit din Kars, brânza neprelucrată numită "Teleme", produsă prin metode tradiționale, este rasă de două ori, apoi scufundată în cazane de fierbere cu ajutorul unor strecurători din crom și fiartă până când capătă consistența gumei de mestecat. Această metodă se numește "fierbere în apă". Brânza fiartă se taie în bucăți foarte mici și se presează de mai multe ori, până când se scurge lichidul. Producătorii iscusiți frământă bucățile de brânză care arată ca gume de mestecat timp de 4-5 minute pentru a se asigura că apa fiartă este complet îndepărtată. Apoi, brânza se pune în forme, se presară cu sare și se modelează printr-un proces special. După aproximativ 12 ore, masa se scoate din forme și se lasă în camere special amenajate unde se usucă datorită fluxului de aer. Perioada de maturare a cașcavalului din Kars se încheie în aproximativ 6 luni. La sfârșitul acestei perioade cașcavalul a cărui suprafață este deja acoperită cu mucegai, se taie și se oferă spre vânzare.

 



Ştiri din aceeaşi categorie