Știați că în Muzeul Palatului Topkapı există aproape 16 mii de obiecte de porțelan?

Muzeul Palatului Topkapi - obiecte de porțelan

2001605
Știați că în Muzeul Palatului Topkapı există aproape 16 mii de obiecte de porțelan?

Știați că în Muzeul Palatului Topkapı există aproape 16 mii de obiecte de porțelan?

Palatul Topkapı are o bogată colecție de porțelan de aproape 16 mii de obiecte. Una dintre colecțiile unice și de renume mondial ale Muzeului Palatului Topkapı este cea de porțelan chinezesc. Colecția menționată cuprinde peste zece mii de obiecte și este cea mai mare colecție de porțelan din afara Chinei. Ea este, de asemenea, de o importanță deosebită, deoarece arată evoluția porțelanului exportat de la sfârșitul secolului al XIII-lea până la începutul secolului al XX-lea. Alte colecții importante de porțelan ale palatului pe lângă porțelanul chinezesc sunt porțelanul japonez, porțelanul european și porțelanul Yıldız, cunoscut sub numele de porțelan turcesc. Există aproximativ 5 mii de obiecte în colecția de porțelan european a Palatului Topkapı. Colecția palatului, formată din piese de porțelan realizate în diferite țări din Europa în perioada cuprinsă între secolele al XV-lea și al XX-lea, este extrem de bogată atât ca număr de exponate, cât și ca varietate. Este, de asemenea, o colecție care oferă cea mai clară cronologie a artei europene a porțelanului.

Colecția palatului include vase de ceramică și porțelan alb-albastru, monocrom și multicolor. Cele mai proeminente piese ale colecției sunt bolurile și farfuriile, realizate în dimensiuni mari și bogat decorate în conformitate cu tradițiile țărilor islamice... Sultanii preferau vasele realizate din porțelan și ceramică, precum și vasele din aur și argint.

Porțelanurile elegante au fost întotdeauna un semn de putere și bogăție în societatea otomană. Din când în când, pe porțelanuri se aplicau felurite decorațiuni. De exemplu, vasele de porțelan simple erau decorate cu pietre prețioase, porțelanurile sparte au fost reparate folosind diferite elemente din metal și erau transformate pentru a fi folosite în diferite scopuri.



Ştiri din aceeaşi categorie