Știați că districtul Tire din Izmir găzduiește cea mai mare piață în aer liber din Türkiye?

Piață în aer liber din Tire

1873586
Știați că districtul Tire din Izmir găzduiește cea mai mare piață în aer liber din Türkiye?

Cea mai mare piață în aer liber din Türkiye a fost înființată în districtul Tire din Izmir acum 600 de ani și este renumită astăzi pe plan mondial. Potrivit unor surse, piața din Tire ocupă locul al doilea în lume după o piață din Kârgâzstan în ceea ce privește dimensiunea și diversitatea. Localnicii din Tire îi primesc nu numai pe vizitatori din satele, districtele și orașele vecine, pe proprietari de restaurante și hoteluri, ci și turiști din întreaga lume la această piață.

Piața din Tire se deschide în fiecare marți cu o rugăciune specială transmisă la difuzoare, iar vânzătorii din sate se roagă împreună și își exprimă recunoștința pentru abundență și fertilitate.

Piața se umple cu mirosuri delicioase ale brânzeturilor locale, iaurtului, untului, măslinelor, uleiului de măsline, săpunurilor. Aici puteți găsi nu numai produse alimentare, ci și îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de zestre, mărgele, tricotaje manuale, etc.

Piața care se extinde pe străzile și bulevardele din centrul districtului în fiecare marți, atrage mulți turiști locali și străini în Tire. Există motive istorice și culturale pentru care piața din Tire este una dintre cele mai vechi și mai mari piețe din Türkiye. Datorită locației sale cu vedere la pământurile fertile din câmpia Küçük Menderes și naturii sale, acesta este un oraș cu o bogată moștenire istorică și culturală, care a găzduit numeroase civilizații încă din anul 2000 î.e.n.. Tire este  al șaselea  oraș care găzduiește cel mai mare număr de monumente istorice după cele mai mari 5 orașe din Türkiye.



Ştiri din aceeaşi categorie