Libia de după Summitul de la Berlin

Agenda zilei - 04

1346323
Libia de după Summitul de la Berlin

Articolul Directorului Departamentului pentru Cercetări în domeniul securității al fundației SETA (Fundația pentru cercetări politice, economice și sociale), conferențiar universitar,   Murat Yeșiltaș

Datorită Summitului pe tema libiană organizat  săptămâna trecută în capitala Germanei Berlin, ciocnirile ce au loc în țară au fost deocamdată oprite. Cu toate acestea, Summitul nu a dat rezultate care ar permite soluționarea  deplină a crizei libiene.  Pentru soluționarea acesteia trebuie în primul rând ca toți actorii relevanți ai comunității internaționale, actorii regionali și actorii locali din Libia să ajungă la un acord. Summitul de la Berlin a pregătit o bază diplomatică pentru încheierea unui acord între părțile implicate însă nu a asigurat o reconciliere deplină. Începând din aprilie 2019, așa-numita armată națională libiană condusă de Haftar desfășoară operațiuni militare în scopul răsturnării Guvernului de Acord Național, singurul reprezentant al Libiei considerat legitim de către ONU. Haftar este sprijinit de țările precum Egiptul, Arabia Saudită, Franța și în special Emiratele Arabe Unite. Este o mare ironie că Franța îl sprijină  pe pucistul Hafter. Deoarece Franța, unul dintre cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, susține, astfel, crimele de război comise de Haftar în Libia și ignoră operațiunea nelegitimă împotriva guvernului recunoscut de ONU.

Emiratele Arabe Unite și Egiptul se află printre cei mai mari susținători ai lui Haftar. Mulțumită bazei aeriene operate de  Emiratele Arabe Unite în Libia și sprijinului acordat lui Haftar, forțele subordonate lui Haftar au reușit să preia controlul asupra unei părți semnificative a țării. Egiptul de asemenea i-a oferit sprijinul militar lui Haftar în perioada în cauză, și chiar a trimis trupe militare în regiune. Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Arabia Saudită favorizează o conducere autoritară și militară în Libia, ceea ce a devenit principala politică a acestor țări de după primăvară arabă.

Judecând după declarația de 55 de puncte publicată la încheierea Summit-ului de la Berlin, se vede că echilibrul militar actual pe teren poate produce mai multe rezultate în favoarea lui Hafter și a susținătorilor săi. Pentru că declarația finală ignoră intervențiile militare ilegitime ale lui Hafter și îl face pe Hafter un actor legitim. În momentul actual mai mulți actori străini în special Egiptul și Emiratele arabe Unite care investesc în Haftar doresc să facă permanentă influența politică și militară a lui Hafter asupra Tripoli. Astfel și  Haftar vrea să aibă un cuvânt de spus în conturarea viitorului țării, luând parte în conducerea Ministerului Petrolului și a Băncii Centrale a Libiei. Cel mai important în acest moment este faptul că deși prin declarația finală a Summitului de la Berlin a fost dat un mesaj privind prelungirea embargoului asupra armelor grele și îndemnată retragerea elementelor străine din țară poate fi spus că Emiratele Arabe Unite nu respectă aceste puncte. Aceasta complică și mai mult situația din regiune, împiedicând soluționarea politică.

Turcia, care de la începutul crizei libiene a fost alături de  Guvernul de Acord Național, a adoptat la Summitul de la Berlin o poziție în favoarea unei soluții politice și deși nu a fost complet mulțumită de rezultatele acestui Summit a fost alături de Guvernul de Acord Național, arătând că acesta nu a fost lăsat singur. Dacă Turcia nu s-ar fi implicat, ocuparea capitalei Tripoli ar fi fost doar o chestiune de timp pentru Haftar.  Acordul semnat în data de 27 noiembrie 2019 între Turcia și Libia de asemenea a contribuit la asta.  Acum Turcia este una dintre cei mai importanți participanți în Libia atât din punct de vedere militar cât și diplomatic. Turcia este conștientă de faptul că o soluție militară este imposibilă în Libia și a făcut un apel  mai puternic la soluționarea politică a crizei libiene la Berlin.

Summit-ul de la Berlin nu a adus o soluție permanentă la problema Libiei, dar a determinat un plan de acțiuni care trebuie urmat  în continuare. Dacă Haftar și susținătorii acestuia vor insista pe o soluție militară, aceasta ar cauza agravarea dramatică a crizei libiene. O astfel de abordare ar duce la adâncirea unei crize regionale grave precum cea din Siria și la destabilizarea regiunii. Din acest motiv Summitul de la Berlin ar trebui privit ca o oportunitate.



Ştiri din aceeaşi categorie