Franța: secularismul iacobin

Închipuiți-vă că în Turcia sau în țară în care trăiți în școlile minoritare  familiilor evreiești sau creștine purtând haine tradiționale li se interzice să participe la excursii școlare cu copiii lor. Nu ați crede, nu-i așa? Cum s-ar putea întâmpla așa ceva în această epocă modernă? Ce primitivitate, ce obscurantism , ce fanatism, ați zice.

Articolul  decanului Facultății de Științe Politice din cadrul Universității Yildirim Beyazid din Ankara, prof.dr. Kudret BÜLBÜL. 

Nu vă faceți griji, așa ceva nu are loc nici în Turcia nici în țara voastră, aceasta se întâmplă în Franța. Franța este pe cale să ia o astfel de decizie în privința musulmanilor.

În Franța, Senatul a aprobat articolul propus de către guvern care interzice rudelor care însoțesc copii în excursii să poarte să poarte vălul islamic. Înainte de a intra în vigoare legea trebuie, de asemenea, promulgată de parlament.

Ministrul educației al Franței, Blanquer, a spus că va face tot posibilul ca părinții să nu poarte însemne religioase în excursiile organizate de școli. Proiectul de lege care în  baza principiului secularismului interzice mamelor, rudelor copiilor și copiilor din școala primară, purtând vălul islamic, să participe la călătoriile organizate de școală, insistând că părinții în excursiile școlare se transformă temporar în funcționari publici care nu sunt permiși să poarte însemne religioase.   În Franța, în multe țări occidentale, în special în Austria, aceste și alte practici prohibitive arhaice asemănătoare au devenit obișnuite. Doar această practică este suficientă pentru a observa în ce fel de criză de încredere în sine și criză a libertăților se află Occidentul. Să vorbim, deci, analizând aceste practici, despre eclipsa rațiunii și criza libertăților cu care se confruntă și totalitarismul către care se îndreaptă Franța, fără a implica și alte exemple.

Legea poate fi criticată din perspectiva egalității deoarece nu prevede așa ceva pentru evrei și creștini. Însă a cere aplicarea unui regulament care elimină diferite moduri de viață, este represiv și contrar drepturilor și libertăților principiale și religioase ale omului în mod egal tuturor este o altă ciudățenie. Da, este contrar egalității. Dar egalitatea nu este probabil ceea ce ar trebui apărat  când este vorba de opresiune și lipsa de libertate. 

Un secularism care s-a desprins de scopul său și s-a transformat într-un instrument de opresiune

Secularismul pentru Occident a fost un pas pozitiv, un pas înainte, spre a scăpa de războaiele religioase. Un mecanism destinat să protejeze dreptul la existență a diferitor moduri de viață și libertatea religioasă. În istoria noastră, însă religiile au coexistat indiferent de toate diferențele între ele. Beneficiul așteptat de secularismul în Occident a fost asigurat de interpretarea tolerantă și pluralistă a islamului.

Afirmațiile profesorului israelian de istorie și autorului popular din ultima perioadă,  Yuval Noah Harari, relevă în mod clar acest lucru:

”În Europa Medievală nu a existat nici un semn de toleranță. În 1600 toți au fost catolici la Paris. Un protestant care intra în oraș trebuia să fie ucis. Și toți erau protestanți la Londra. Ucideau pe fiecare catolic care intra în oraș. În acea perioadă evreii au fost deportați din Europa… Nimeni nu-i accepta pe musulmani ... Cu toate acestea, în aceeași perioadă la Istanbul musulmanii, catolicii, armenii, ortodocșii, grecii, bulgarii trăiau  fericiți unii alături de alții."

În ciuda faptului că secularismul a fost conceput în Occident ca un instrument, un mecanism de a ține împreună diferite religii, și stiluri  de viață, observăm că secularismul în cazul Franței devine un instrument de presiune, care de mai multe ori  depășea opresiunile exercitate în numele religiei. După cum se vede în exemplul de mai sus, se depun încercări de a exclude religiile nu numai din punct de vedere politic dar și din toate domeniile de viață. În timp ce se depune eforturi pentru a preveni presiunea unui cult, secularismul este transformat într-o nouă religie care suprimă toate religiile în toate domeniile vieții.

Cine are un cuvânt de spus în cazul copiilor?

Domeniul cel mai mult protejat de perceperea iacobină a secularismului este protecția copiilor împotriva diverselor credințe. Ca și în cazul călătoriei școlare de mai sus, familiilor li se interzice să participe cu identitatea lor religioasă la excursia școlară împreună cu copiii lor.    În acest caz, se pune problema cine are dreptul să determine educația, cultura și identitatea copiilor? Statul? Ori familia? Dacă răspunsul la această întrebare este statul atunci de ce să criticăm comunismul, fascismul și nazismul? Sau de ce ar trebui statul să aibă un astfel de drept, în ciuda familiei care l-a născut? Dacă o familie încalcă drepturile fundamentale ale copilului statul, desigur, trebuie să intervină. Dar, fără îndoială, familia ar trebui să ia decizii cu privire la  identitatea copilului în condiții normale.

Secularismul european continental Anglo-saxon

Secularismul Anglo-saxon este destinat să prevină interferența religiei în zona statului. Cu toate acestea, în aceste țări, relațiile dintre stat și religie sunt mult mai strânse. În Marea Britanie, regina este oficial șefa bisericii anglicane.

În Europa, însă, după căderea ”vechiului regim“, secularismul, prevăzut de iluminare, exclude religia, tradiția, nu numai din sfera politică dare și cea socială. Faptul că această abordare, revoluțiile sângeroase precum revoluția în Franța și liderii precum  Hitler și Mussolini au apărut în Europa Continentală și nu în țările anglo-saxone este unul dintre principalele motive ale faptului că în aceste țări partidele rasiste au cea mai mare putere.

Voi termina cu cuvintele Simone De Bauvoir: ”Ne-am legat atât de mult de ideologiile create pentru oameni că l-am uitat pe omul însuși.”