Povesteşte-mi despre Islam! 29.01.2016

İmportanta semnificatiei credintei in Allah din punct de vedere social şi individual

429710
Povesteşte-mi despre Islam! 29.01.2016

Va salut cu afectiune, Slavă lui Allah Atotputernic, cel care ne ofera ocazia sa fim din nou impreuna. Astazi ne vom opri asupra subiectului credintei in Allah.
Credinta in Allah se defineşte astfel “a afirma din inima existenta şi unicitatea lui Allah ştiind ca nu are pereche, asemanare, partener sau echivalent, a trăi în această sens şi a marturisi acest lucru prin cuvinte”. Pe scurt, credinta este formata din dimensiunea faptelor, din inimă şi cuvinte, din limbaj şi marturisire. Daca lipseşte una dintre aceste dimensiuni credinta nu atinge perfectiunea. Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a precizat ca repetarea propozitiei “Lâ ilâhe illâllah”, care reprezinta mărturisirea credinței în Allah, este fapta cea mai virtuoasa.
Credinta in Allah este dreptul Creatorului Suprem asupra omului, dreptul celui care a creat omul şi i-a dat nenumărate binecuvântări. Allah aşteapta de la robii săi ascultarea poruncilor şisupunerea lor in fata fortei divine. Rugaciunile şi faptele savarşite pentru implinirea voii lui Allah reprezinta indicatorul supunerii. İn plus, comportamente precum a-l iubi pe Allah, a iubi pentru Allah, a iubi pe cei iubiti de Allah, a actiona intru voia lui Allah, a nu depaşi limitele rânduite de Allah, reprezinta supunerea in fata lui Allah. Credinta manifestata de cel ce indeplineşte acesta datorie sfanta s-a maturizat şi a atins perfectiunea. Acesta a primit gustul credintei. Credința în Allah necesită multă iubire fata de EL. Iubitul nostru profet a mentionat că perfecțiunea credinței este posibila doar prin a-L iubi pe Allah mai mult decât orice.
Cel ce crede in Allah işi arata credința prin comportament. Fie individual, fie în comunitate actioneaza fiind conştient ca Allah vede și aude tot. Se apropie cu compasiune de celelalte fiinte create. Prin urmare, credința în Allah, a fi moral şi virtuos necesită o viață în conformitate cu credința.
Credinta in Allah reprezinta un fenomen care reglementează relațiile omului cu intreaga lume existenta, cu societatea, cu familia sa, cu el însuși, reglementează relațiile care dau sens ideilor și deciziilor, care determină stilul de viață, care aduc un sens vieții oamului. Credința reprezinta un sistem de blocare împotriva răului, reprezinta o fereastra care se deschide catre frumusete.
Privind la imaginea creionata în hadith-urile profetului, cel care crede în Allah indeplineşte aceste sarcini, are valori sociale şi universale, precum a fi cinstit, a dori şi celorlalti ceea ce-şi doreşte pentru el, a-i iubi pe musulmani, a vorbi de bine, a-i ospata pe musafiri, a se purta frumos cu vecinii.
Stimati ascultători !
İn Coran Allah se prezintă astfel:
Atotputernicul Allah nu seamănă în nici un fel cu fiintele create. El nu are pereche şi asemanare. El nu s-a nascut dintr-o mamă și dintr-un tată, nici nu a nascut. Pentru a exista şi pentru a-şi putea continua existenta nu are nevoie de nimeni. Cand vorbim despre Allah nu putem vorbi despre verbele specifice celor creati precum a mânca, a bea, a dormi, a obosi şi aproduce.
El este Allah, nu există un alt Dumnezeu decât însuși Allah. Este Stapanul averilor, este Cel ce mântuieşte, Cel ce ofera siguranță, Cel ce vegheaza şi ocroteşte, este superior, este Cel a carui vointa se implineşte, nu are pereche prin dimensiunea sa. Este departe de toate atributele cu lipsuri, are toate atributele perfecte.
Doar El este Cel care va ramane Cel veşnic. El este Cel care calauzeşte masurand totul. Cand doreşte sa se intampla ceva El spune doar “Fii !” şi acel lucru se întâmplă numaidecat. Nici măcar o frunză nu cade fara ştirea Sa. El este Atoateştiutorul. De la El provin toate solutiile problemelor şi vindecarea tuturor bolilor.
Allah este alaturi de robii sai, este de partea slujitorilor sai care intotdeauna cred in El. Atunci când il iubeşte pe robul său, Allah devine urechea, ochiul, mâna şi piciorul robului său. Adica, il vegheaza, il ocroteşte şi împiedica tentatia robului sau.
Atotputernicul Allah porunceşte astfel:
“Spuneti, fara indoiala 'divinitatea noastra este Allah', după care ingerii vor cobori unul dupa altul şi vor spune oamenilor: 'Nu va temeti, nu va va faceti griji, bucurati-va de raiul ce vi s-a promis (in lumea materiala)!' ” .
Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a vestit raiul celor care şi-au dus traiul crezând in Allah, celor care au evitat retoricile şi actiunile daunatoare ce afecteaza spiritului credintei.
Vrem sa incheiem cu rugaciunea iubitul nostru profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): “Allah! Fă-ne sa iubim credinta, impodobeşte inimile noastre cu credință! Arata-ne ca blasfemia, nesupunerea şi răzvratirea sunt lucruri rele! Faca-se voia ta! Arata-ne Drumul cel Drept!”
Allah sa ne dea musulmani buni şi credincioşi!
Sa ne dea o viata intru credintă in fiecare clipa şi ultima noastră suflare sa fie tot intru credintă. Vă doresc tuturor toate cele bune!



Ştiri din aceeaşi categorie