inițiatorul atacului de la Erbil a fost ucis
Operațiunea împotriva teroristului Doğan Nurhak, inițiator al atacului de la Erbil, a avut loc pe 24 iulie în regiunea Qandil, unde se afla sediul principal al PKK.

Inițiatorul atacului. în care a fost ucis un angajat al Consulatului General al Turciei la Erbil (Osman Köse), așa-numitul comandant al organizației teroriste separatiste PKK a fost ucis în cadrul unei operațiuni comune a Serviciului de Informații și Forțelor Armate Turcești.
Operațiunea împotriva teroristului Doğan Nurhak, inițiator al atacului de la Erbil, a avut loc pe 24 iulie în regiunea Qandil, unde se afla sediul principal al PKK.
Ca urmare a operațiunii comune teroristul, membru al PKK, a fost neutralizat.
La 17 iulie 2 teroriști îmbrăcați în haine civile au intrat într-un restaurant dintr-o zonă aglomerată a orașului Erbil în care se afla și angajatul Consulatului General al Turciei la Erbil, Osman Köse, au deschis focul asupra lui și au fugit.
Kose și alți doi civili, cetățeni irakieni, și-au pierdut viața.
Pe de altă parte s-a aflat că teroristul s-a alăturat organizației în 1990, a fost în închisoare între anii 1994-1998, și după ce a fost eliberat a fost primit în rândurile trupelor organizației teroriste din munți.
Aceasta a fost a doua operațiune a forțelor armate împotriva așa-numitor comandanți ai organizației.
Prima operațiune a fost realizată pe 27 iunie. În cursul acestei operațiuni a fost ucis presupusul membru al consiliului prezidențial al PKK Halmat Diyar.
Ştiri din aceeaşi categorie

Hakan Fidan și Jens Stoltenberg au discutat despre extinderea NATO
Hakan Fidan a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.