Nikol Pașinian: Trebuie să încetăm căutarea „Armeniei istorice”

Premierul armean, Nikol Pașinian a declarat că ar trebui să se renunțe la căutarea „Armeniei istorice” și că țara sa este formată în prezent din 29 de mii 743 de kilometri pătrați de pământ locuit de armeni.

2143190
Nikol Pașinian: Trebuie să încetăm căutarea „Armeniei istorice”

Răspunzând la întrebările deputaților din Adunarea Națională a Armeniei, premierul Pașinian a declarat că nu au putut formula o viziune și o interpretare statală, care să ghideze soluționarea problemelor.

Prim-ministrul armean a menționat că atunci când țara sa și-a obținut independența în 1991, nu a fost posibil să se elaboreze un program cu privire la situația în care se va afla peste 20 de ani.

Subliniind că această problemă încă persistă și că este necesară o viziune realistă a Armeniei, Pașinian a declarat că una dintre cele mai importante probleme din psihologia socială țării este „căutarea unei Armenii pierdute”. Nikol Pașinian a continuat astfel:

„Căutăm o patrie în interiorul patriei. Acum, mesajul nostru politic este acesta. Dragi cetățeni ai Republicii Armenia, trebuie să încetăm căutarea „Armeniei istorice”, deoarece am găsit această patrie. Această patrie este Republica Armenia, care cuprinde 29 de mii 743 de kilometri pătrați de teritoriu suveran”.



Ştiri din aceeaşi categorie