Reuniunea OCI pe tema evoluțiilor din Gaza

Reuniunea extraordinară a Consiliului miniștrilor de externe al Organizației Cooperării Islamice (OCI) a avut loc la Jeddah, Arabia Saudită

2111745
Reuniunea OCI pe tema evoluțiilor din Gaza

Eforturile diplomatice pentru a opri vărsarea de sânge israeliană în Gaza continuă.

În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului miniștrilor de externe al Organizației Cooperării Islamice (OCI), care a avut loc la Jeddah, Arabia Saudită, unde Türkiye a fost reprezentată de ministrul de externe Hakan Fidan, a fost făcut apel la organizarea unei  conferințe internaționale pe tema păcii în vederea soluționării crizei din Gaza, la propunerea Türkiye.

S-a subliniat că ar trebui stabilit un mecanism de protecție a civililor palestinieni și că ar trebui suspendată participarea Israelului la reuniunile organizațiilor internaționale, în special a Organizației Națiunilor Unite.

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a fost îndemnat să includă Israelul pe lista neagră anexată la "Raportul anual privind copiii și conflictele armate", din cauza încălcărilor comise împotriva copiilor, iar statelor membre ale Curții Penale Internaționale li s-a cerut să aducă în fața instanței crimele comise în Palestina.

A fost reiterat apelul la susținerea eforturilor Palestinei de a deveni un membru cu drepturi depline al ONU, iar țărilor care nu au recunoscut încă Palestina li s-a cerut să o recunoască.

Numărul persoanelor ucise în atacurile Israelului asupra Gazei începând cu 7 octombrie a ajuns la 31 000, iar numărul răniților la 73 000.



Ştiri din aceeaşi categorie