Ungaria nu s-a alăturat apelului UE la o pauză umanitară în Gaza

Prin consensul celor 26 de state membre UE a fost solicitată o "pauză umanitară urgentă care să conducă la o încetare durabilă a focului" în Fâșia Gaza.

2104713
Ungaria nu s-a alăturat apelului UE la o pauză umanitară în Gaza

 

Ungaria nu a semnat apelul Uniunii Europene (UE) pentru o "pauză umanitară urgentă care să conducă la o încetare durabilă a focului" în Fâșia Gaza.

Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, a făcut declarații de presă după reuniunea miniștrilor de externe din țările membre ale UE, pe care a prezidat-o.

Înaltul reprezentant a afirmat că, prin consensul celor 26 de state membre, ei au convenit să solicite o "pauză umanitară urgentă care să conducă la o încetare durabilă a focului" în Fâșia Gaza.

Precizând că apelul nu poate fi calificat drept o "declarație a UE", deoarece nu a fost făcut în unanimitate, Borrell a susținut că respectivul apel este însă important, deoarece arată opinia majorității membrilor Uniunii.

El nu a precizat țara care nu s-a alăturat apelului, dar din sursele prezente la reuniune s-a aflat că este vorba despre Ungaria.

Pe de altă parte, la inițiativa Belgiei, care deține președinția rotativă a UE, Israelul a fost îndemnat să nu atace orașul Rafah, unde se refugiază un număr mare de civili.

Ministrul belgian de externe, Hadja Lahbib, a publicat un mesaj pe această temă în care a notat: "Subliniem necesitatea unei încetări permanente a focului (în Fâșia Gaza), a eliberării necondiționate a tuturor prizonierilor și a furnizării de ajutor umanitar."



Ştiri din aceeaşi categorie