Apel la grevă globală de la Uniunea Internațională a Savanților Musulmani

Uniunea Internațională a Savanților Musulmani a cerut lumii să intre într-o grevă globală pentru a opri atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza blocată.

2074971
Apel la grevă globală de la Uniunea Internațională a Savanților Musulmani

Uniunea a făcut o declarație scrisă cu privire la greva globală, care va începe astăzi. 

"Facem apel la toate popoarele lumii, în special la lumea islamică, să înceapă greva pe 11 decembrie și facem apel la toate instituțiile, partidele, mișcările și personalitățile importante din lume să continue această grevă până la atingerea scopului. Sperăm că greva va opri războiul nedrept și va permite salvarea oamenilor nevinovați", se arată în declarație.

Fiind subliniat faptul că Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite nu a reușit să ia o decizie pentru a pune capăt războiului, în declarație se spune că "avându-se în vedere veto-ul american, care anulează ratificarea acestei rezoluții de către state, legislația privind veto-ul ar trebui revizuită, iar deciziile ar trebui să fie luate prin vot cu majoritate simplă".

De asemenea, a fost menționat faptul că comunitatea internațională nu a reușit să oprească vărsarea de sânge din Fâșia Gaza.

"În calitate de uniune, facem apel la țările lumii și la popoarele țărilor, care susțin atacurile Israelului, să participe la greva globală care va paraliza toate domeniile vieții", se spune în declarație.

Totodată, s-a solicitat ca greva totală să continue până când guvernele vor răspunde la cererile popoarelor și vor opri opresiunea din teritoriile palestiniene, fiind menționat că greva este un instrument legitim atât în religie, cât și în dreptul internațional.

Pe de altă parte, secretarul general al Uniunii Internaționale a Savanților Musulmani, Ali al-Qaradaghi a declarat că apelul la grevă globală lansat de Uniune este un mesaj adresat întregii lumi pentru a susține problema palestiniană și pentru a opri războiul din Gaza.

Observând că greva a devenit o opțiune importantă de protest din cauza eșecului comunității internaționale de a pune capăt războiului din Gaza, Qaradaghi a declarat că musulmanii pot contribui la succesul acestei campanii prin invitarea la grevă și transmiterea mesajului într-un mod deschis și transparent.

"Fac apel la toată lumea să participe în mod activ la greva globală și să se unească împotriva nedreptății și opresiunii", a declarat Karadaği.



Ştiri din aceeaşi categorie