Reuninea celor 5 în Moldova

Liderii Azerbaidjanului, Armeniei, Germaniei, Franței și oficialii Uniunii Europene (UE) s-au întâlnit în Moldova.

1994503
Reuninea celor 5 în Moldova

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, Premierul Armeniei, Nikol Pașinian, Președintele Consiliului European, Charles Michel, Președintele Franței, Emmanuel Macron, și Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-au reunit la Castelul Mimi din orașul Bulboaca al Republicii Moldova, unde a avut loc Summitul Comunității Politice Europene (CPE).

Făcând o declarație cu privire la întrevedere, președintele Consiliului UE a spus că au fost evaluate toate subiectele, cum ar fi acordul de pace, transportul, securitatea și lucrările de demarcare a frontierei, care au fost discutate anterior în timpul negocierilor de la Bruxelles, capitala Belgiei.

Următoarea întâlnire, care va întruni liderii Azerbaidjanului și Armeniei, va avea loc la Bruxelles la 21 iulie, a declarat Michel, adăugând: "Susținem toate eforturile pozitive pentru normalizarea relațiilor".

Precizând că au decis să se întâlnească din nou cu Aliyev, Pașinian, Macron și Scholz în cadrul următorului eveniment al CPE, care va avea loc în Spania în toamnă, Michel a afirmat: "În calitatea noastră de UE, vom face tot ce putem pentru a ajuta și a face progrese în vederea normalizării relațiilor."



Ştiri din aceeaşi categorie