Statele Unite ale Americii (SUA) și China au reluat contactele diplomatice la nivel înalt

După criza cu balonul, Statele Unite ale Americii (SUA) și China au reluat contactele diplomatice la nivel înalt

1985639
Statele Unite ale Americii (SUA) și China au reluat contactele diplomatice la nivel înalt

Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan s-a întâlnit la Viena, capitala Austriei, cu cel mai înalt responsabil al diplomației chineze, directorul Biroului Central pentru Relații Externe al Partidului Comunist Chinez (PCC)- Wang Yi.

În declarațiile scrise făcute de Casa Albă și China, s-a raportat că întâlnirea a avut loc în perioada 10-11 mai.

Întâlnirea a fost cel mai înalt nivel de contact diplomatic dintre Washington și Beijing de la criza provocată de un balon chinez de mare altitudine, care a pătruns în spațiul aerian al SUA, în februarie și anularea vizitei planificate în China al ministrului de externe Antony Blinken.

În comunicarea făcută de Casa Albă, s-a remarcat că părțile au purtat discuții „deschise, concrete și constructive” pe probleme importante din relațiile bilaterale SUA-China, precum și probleme de securitate globală și regională, războiul Rusia-Ucraina și relaţiile dintre cele două maluri ale strâmtorii Taiwan.

S-a afirmat că părțile au convenit să mențină canale strategice de comunicare în conformitate cu înțelegerea la care s-a ajuns în timpul întâlnirii dintre președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping la Summit-ul G20, desfășurat în Indonezia în noiembrie.

În declarația făcută de China, se precizează că părțile au făcut un schimb de opinii pentru a elimina obstacolele în calea relațiilor dintre China și SUA și pentru a preveni deteriorarea acestora prin păstrarea stabilității.

De asemenea, pe lângă evaluarea situației din regiunea Asia-Pacific, crizei din Ucraina și altor probleme internaționale și regionale de interes comun de către cei doi oficiali, în declarație s-a remarcat că Wang a reiterat poziția Chinei față de Taiwan.

Comunicarea evidențiază că părțile au convenit să beneficieze în continuare de acest canal strategic de comunicare între înalții diplomați și oficiali de securitate ai celor două țări.



Ştiri din aceeaşi categorie