Kalin a discutat cu Sullivan despre problemele actuale

S-a subliniat importanța eforturilor diplomatice pentru a atenua efectele războiului Rusia-Ucraina în domeniile economiei, energiei, securității alimentare, a păcii și stabilității globale

1894172
Kalin a discutat cu Sullivan despre problemele actuale

Purtătorul de cuvânt al președintelui İbrahim Kalın a avut o conversație telefonică cu consilierul președintelui american pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan.

Potrivit declarației făcute de biroul purtătorului de cuvânt al Președinției, relațiile politice și economice bilaterale, cooperarea în domeniile industriei de apărare și energiei, războiul din Ucraina, Marea Egee și Marea Mediterana și alte probleme regionale au fost discutate în cadrul convorbirii telefonice.

Kalin a transmis așteptările Türkiye în ceea ce privește finalizarea procesului de aprobare a cererii de achiziție și modernizare a F-16 în mod necondiționat de către Congresul SUA, și satisfacția față de sprijinul administrației SUA în acest proces.

În cadrul convorbirii telefonice oficialii și-au exprimat îngrijorările cu privire la adâncirea și escaladarea războiului din Ucraina, s-a subliniat importanța eforturilor diplomatice pentru a atenua efectele acestui război în domeniile economiei, energiei, securității alimentare, a păcii și stabilității globale.

S-a afirmat că Türkiye își va continua cu determinare inițiativele de soluționare diplomatică, inclusiv pentru prelungirea Acordului de la Istanbul privind exportul de cereale din Ucraina.

S-a remarcat  de asemenea că Türkiye nu va ezita să-și protejeze drepturile și interesele legitime în Marea Egee și Mediterana și s-a subliniat că Grecia ar trebui să pună capăt acțiunilor și retoricilor sale provocatoare care ignoră dreptul internațional.



Ştiri din aceeaşi categorie