Rusia vrea să-și consolideze cooperarea cu Iranul

Serghei Lavrov și ministrul iranian de externe Hussein Emir Abdullahiyan s-au întâlnit în cadrul celei de-a 3-a Conferințe a miniștrilor de externe din statele vecine ale Afganistanului, desfășurată în China.

1804568
Rusia vrea să-și consolideze cooperarea cu Iranul

În ciuda sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei și Iranului Moscova și Teheranul își vor consolida cooperarea în toate domeniile.

Într-o declarație scrisă făcută de Ministerul rus al Afacerilor Externe s-a afirmat că ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul iranian de externe Hussein Emir Abdullahiyan s-au întâlnit în cadrul celei de-a 3-a Conferințe a miniștrilor de externe din statele vecine ale Afganistanului, desfășurată în China.

S-a raportat că miniștrii au discutat despre punerea în practică a instrucțiunilor emise după întâlnirea președintelui rus Vladimir Putin și a președintelui iranian Ibrahim Raisi la Moscova, capitala Rusiei, în luna ianuarie.

„În ciuda măsurilor restrictive ilegale împotriva Rusiei și Iranului introduse de un număr de țări neprietenoase, părțile și-au confirmat intenția reciprocă de a consolida cooperarea în toate domeniile”, a fost notat în declarație. Miniștrii au discutat și despre situația din Ucraina și Afganistan.



Ştiri din aceeaşi categorie