Apelul regelui iordanian către țările arabe

Potrivit comunicatului Consiliului Regal, regele Abdullah a accentuat  în cadrul reuniunii importanța consolidării cooperării dintre țările arabe.

1156176
Apelul regelui iordanian către țările arabe

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a declarat că țările arabe ar trebui să adopte o poziție comună pentru a asigura securitatea și stabilitatea în regiune.

În cadrul conferinței Uniunii Parlamentare Arabe ce a avut loc în capitala Iordaniei Amman, regele Abdullah al II-lea s-a întâlnit cu președinții parlamentelor țărilor arabe la palatul regal Al-Husseini.

Potrivit comunicatului Consiliului Regal, regele Abdullah a accentuat  în cadrul reuniunii importanța consolidării cooperării dintre țările arabe.

Subliniind că o poziție comună trebuie adoptată în scopul eliminării problemelor actuale ale lumii arabe și pentru asigurarea securității și stabilității în regiune, liderul iordanian a spus că unele crize existente în țările arabe trebuie soluționate de țările arabe prin mijloace politice fără intervenții externe.

Conferința numită  "Ierusalimul este capitala veșnică a Palestinei" la care participă președinții parlamentelor din  16 țări arabe, a început ieri și se va încheia astăzi la Amman.



Ştiri din aceeaşi categorie