Putin va efectua o vizită în Turcia

Președintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită la Ankara la invitația președintelui Erdogan în perioada 3-4 aprilie.

942629
Putin va efectua o vizită în Turcia

Președintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită la Ankara la invitația președintelui Erdogan în perioada 3-4 aprilie.

Într-un comunicat al Kremlinului, se notează că în data de 3 aprilie va avea loc ce de-a 7-ea reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt Turcia-Rusia. În cadrul acestei reuniuni va fi abordată situația relațiilor comerciale și economice, și perspectiva de dezvoltare a acestora, precum și dezvoltarea proiectelor comune în domeniul energetic. Oficialii de asemenea vor discuta problemele regionale și internaționale inclusiv lupta comună  împotriva terorismului în Siria.

Cei doi președinți vor pune piatra de temelie a centralei nucleare Akkuyu printr-o videoconferință.

În data de 4 aprilie va avea loc cel de-al 2-lea Summit tripartit pe tema siriană la care vor participa președinții Putin, Erdogan și Rouhani.



Ştiri din aceeaşi categorie