Declarațiile președintelui Erdoğan după Summitul G20

Președintele a abordat problemele actuale cum ar fi criza alimentară, probleme energetice, hub-ul de gaz natural, vizita în SUA, investiții, războiul ruso-ucrainean, cooperare, întâlnirea cu președintele egiptean, după Summitul G20.

2035853
Declarațiile președintelui Erdoğan după Summitul G20

Președintele Recep Tayyip Erdoğan referindu-se la Coridorul economic India-Orientul Mijlociu-Europa a declarat: "Nu poate exista un coridor fără Türkiye. Cea mai convenabilă rută pentru transportul de la est la vest trebuie să treacă prin Türkiye."

Președintele Erdoğan a făcut declarații privind ordinea de zi în avion în timpul întoarcerii de la Summitul liderilor G20 din India.

Președintele a declarat că prețul gazelor naturale pe plan mondial va fi determinat în Türkiye, datorită unor măsuri concrete, cum ar fi hub-ul de gaze naturale, care urmează să fie stabilit în Türkiye în perioada următoare.

Erdoğan, care va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii (SUA) în perioada 17-21 septembrie pentru a participa la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, ce va avea loc la New York, a declarat că se va întâlni cu multe branduri care au investiții în Türkiye.

Liderul a spus: "O instituție financiară cu sediul la Washington a oferit o finanțare de 550 de milioane de dolari pentru uzina petrochimică din Adana Ceyhan. Este foarte important ca această investiție să fie realizată..."

"Odată cu efectul programului pe termen mediu, pe piețele a apărut o dinamică deosebită", a declarat președintele, adăugând că va începe și fluxul de credite către Türkiye, iar agențiile internaționale de rating de credit vor fi nevoite să îmbunătățească ratingul de credit al Türkiye.

Subliniind că Türkiye este singura țară care depune eforturi pentru a preveni criza alimentară, șeful statului a notat: "Am abordat oferta lui Putin (președintelui rus) de 1 milion de tone de cereale și îi vom cere să mărească această cantitate. Occidentul trebuie, de asemenea, să își îndeplinească obligațiile". El a mai notat: "Vom fi prezenți la fiecare masă a negocierilor ca forță stabilizatoare, astfel încât lumea să nu fie târâtă într-o nouă criză alimentară, energetică sau de altă natură și să nu se mai verse sângele uman."

În ceea ce privește o posibilă întâlnire cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, înaltul oficial a marcat: "Ei ne așteaptă pe noi, dar eu am spus: "Vă așteptăm pe voi." Data, urmează să fie discutată de miniștrii noștri și șeful Serviciului de informații... Vom lucra pentru a ne dubla volumul schimburilor comerciale (cu Egiptul). Vom lucra pentru a reînființa Consiliul de cooperare strategică la nivel înalt."

Președintele a susținut: "Îmbunătățirea relațiilor noastre (cu Egiptul) ne poate ajuta să obținem rezultate pozitive în multe probleme regionale, în special în problema siriană."

În legătură cu coridorul economic India-Orientul Mijlociu-Europa, Erdogan a marcat: "Nu poate exista un coridor fără Türkiye. Cea mai convenabilă linie pentru transportul de la est la vest trebuie să treacă prin Türkiye."



Ştiri din aceeaşi categorie