Primul discurs al președintelui Erdogan la Ankara

Recep Tayyip Erdogan, care a fost primul președinte ales de popor în cadrul noului sistem guvernamental a declarat că de fapt democrația și voința națională au câștigat alegerile.

999202
Primul discurs al președintelui Erdogan la Ankara

Recep Tayyip Erdogan, care a fost primul președinte ales de popor în cadrul noului sistem guvernamental a declarat că de fapt democrația și voința națională au câștigat alegerile.

Președintele, liderul partidului Justiției și dezvoltării,  Recep Tayyip Erdogan, după ce și-a finalizat programul din cadrul alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia la Istanbul, a revenit la Ankara și a susținut un discurs din balconul sediului central al partidului său în fața cetățenilor.

Președintele le-a mulțumit cetățenilor pentru entuziasmul, dragostea și  sprijinul lor și pentru  ceremonia de întâmpinare organizată la aeroportul din capitala și însoțirea până la sediul central al partidului AKP și a spus:

 „Împreună am dat o lecție celor care așteaptă frecându-și mâinile îngenuncherea Turciei.”

Erdogan și-a exprimat recunoștința fața de toți cetățenii care au mers la vot și a notat:   

„De mâine începem să ne îndeplinim promisiunile făcute în fața cetățenilor. Am finalizat în mare măsură pregătirile pentru noul sistem de guvernământ. Vom reconsidera și vom perfecționa cele făcute până la reuniunea Marii Adunări Naționale și depunerea jurământului. Iar după ceremonia de depunere a jurământului vom numi miniștrii și înalții funcționari și vom începe imediat implementarea programului. ”

Marcând că Turcia a susținut încă un test de democrație într-un mod exemplar pentru întreaga lume, Erdogan a subliniat că democrația, voința națiunii, Turcia, poporul turc, toți cei oprimați din zona aceasta și din întreaga lume au câștigat alegerile de data aceasta.



Ştiri din aceeaşi categorie