Atac în Afganistan

Atac în Afganistan

502024
Atac în Afganistan

Clădirea Curţii de Apel din oraşul Ghazni din Afganistan a fost atacată de talibani, un poliţist şi cinci civili şi-au pierdut viaţa.

4 sinucigași au fost găsiţi  morți, şi alte 11 persoane au fost rănite.

Într-o declaraţie oferită de Ministerul de Interne din  Afganistan,se notează că patru teroriști sinucigași au atacat în această dimineață  Curtea de Apel din oraşul Ghazni.

Ministerul notează de asemenea că una din bombe a explodat pe unul dintre atacatorii sinucigași la intrarea în clădire, în timp ce ceilalţi trei au deschis focul îndreptând armele către toată lumea din clădire, iar apoi atacatorii au fost ucişi de poliție într-un timp scurt.

Zabiullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor care revendicat atacul a afirmat că în atac au fost ucişi un număr mare de ofiţeri de poliţie și angajați.



Ştiri din aceeaşi categorie