Martirii operațiunilor din nordul Irakului

Doi militari au fost martirizați în zona desfășurării operațiunii Gheară-Lacăt (Pençe-Kilit).

2047301
Martirii operațiunilor din nordul Irakului

Sergentul Recep Parlak, rănit în urma focului deschis de teroriști în regiunea operațiunii Gheară-Lacăt (Pençe-Kilit) din nordul Irakului, a fost martirizat.

În comunicatul Ministerului Apărării Naționale se precizează că Parlak a fost rănit la 30 septembrie 2023 în zona desfășurării operațiunii Gheară-Lacăt (Pençe-Kilit) în urma focurilor de armă trase de teroriști, fiind transferat la spital.

"Camaradul nostru curajos, sergentul Recep Parlak, nu a putut fi salvat în ciuda tuturor intervențiilor făcute în spitalul, unde a fost tratat, fiind martirizat la 5 octombrie. Dorim mila lui Allah pentru martirul nostru, care și-a pierdut viața în acest incident, cauzând o durere și o tristețe profundă, transmitem condoleanțe și răbdare familiei sale îndurerate, Forțelor Armate Turce și națiunii noastre".

Ministrul apărării naționale, Yașar Güler a publicat, de asemenea, un mesaj de condoleanțe pentru martirul Parlak.

Pe de altă parte, Hüseyin Șimșek, un ofițer superior de poliție detașat la Forța operativă din Siria, care a fost rănit într-un conflict armat de către membrii organizației teroriste separatiste PKK/YPG, a fost martirizat la Gaziantep.

Potrivit declarației făcute de guvernoratul Gaziantep, ofițerul superior de poliție, Hüseyin Șimșek, fusese repartizat temporar în cadrul Forței operative din Siria. După ce a fost rănit de membrii organizației teroriste, Șimșek a fost transportat la Spitalul de Cercetare și Aplicații a Facultății de Medicină din cadrul Universității din Gaziantep.

În ciuda tuturor eforturilor, ofițerul Șimșek nu a putut fi salvat.



Ştiri din aceeaşi categorie