Çavuşoğlu va participa la ceremonia

Çavuşoğlu va participa la ceremonia

655546
Çavuşoğlu va participa la ceremonia

In Statele Unite ale Americii (SUA),  își va prelua oficial mandatul de președinte astăzi,  20 ianuarie 2017, printr-o ceremonie oficială în care preşedintele Obama va preda stafeta.

Multe persoane de renume vor participa la ceremonia de numire la nivel înalt din Washington.

Turcia la această ceremonie este reprezentată de ministrul de externe Mevlüt Çavuşoğlu.

În discursul susţinut la dejunul dat în onoarea liderului Partidului Republican din Statele Unite, Doland Trump a declarat că împreună cu un nou cabinet eficient vor rezolva toate problemele din perioadă ce urmează.

La dejunul la care au particiat nume la nivel înalt, ministrul Çavuşoğlu a avut o întrevedere bilaterală cu consilierul american pentru securitate națională, generalul Michael Flynn.

Noul președinte al Statelor Unite va depune jurământul şi va prelua ştafeta  de la președintele Obama Trump.Următorii paşi care se vor face în ceea ce priveşte perspectiva din Orientul Mijlociu din cadrul relațiilor turco-americane, sunt aşteptaţi cu nerăbdare.

Mevlüt Çavuşoğlu  a exprimat clar aşteptările Turciei și națiunii turce şi a relevat că, este nevoie de relații de alianță reciproce  pentru remodelarea unei noi hărţi pentru perioada următoare.



Ştiri din aceeaşi categorie