La Parlamentul Turciei s-a citit textul comun format de cele patru partide

La Parlamentul Turciei s-a citit textul comun format de cele patru partide

530847
La Parlamentul Turciei s-a citit textul comun format de cele patru partide

Marea Adunare Națională a Turciei a citit textul comun format de cele patru partide.

Textul redat de președintele Ismail Kahraman, este după cum urmează:

"Partidul Justiției și Dezvoltării, Partidul Popular Republican,  Partidului Democrat al poporului şi Partidul Mișcării Naționaliste condamnă cu vehemenţă tentativa de lovitură de stat organizată asupra națiunii noastre în seara zilei de 15 iulie şi s-a încheiat în data de 16 iulie seara.

Națiunea noastră a stat împotriva tentativei loviturii de stat sângeroase şi a blocat acest lucru. Vom proteja statul și instituțiile statului nostru cu orice preţ, pentru că,această națiune merită fiecare laudă și apreciere. Ne aplecăm cu respect în faţa martirilor noştri cărora le suntem profund recunoscători pentru că au plătit cu propria viața pentru această cauză şi nu îi vom uita niciodata. Marea Adunare Națională a Turciei, a demonstrat încă o dată, prin voinţa poporului turc faptul că reprezentanții  Adunării şi-au îndeplinit sarcina sub ploaia de bombe și gloanțe. Parlamentul nostru, s-a unit într-o singură  inimă şi a arătat o atitudine demnă față de tentativa de lovitura de stat.

" Stabilitatea Parlamentului în faţa loviturii de stat este extrem de valoroasă"

Stabilitatea Parlamentului turc, împotriva tentativei de lovitură de stat, este extrem de valoroasă în numele dezvoltării democrației.Toată lumea ar trebui să știe că viitorul nostru este , voința națională iar pentru toţi cei care vor să încerce asemenea fapte  se vor găsi faţă-n faţă cu voința de oțel a Parlamentului turc. Parlamentul va continua să reflecte credința de nezdruncinat în democrația națiunii. Certitudinea şi poziţia tuturor partidelor politice din  timpul tentativei de lovitură de stat, vor rămâne în istorie. Aceste poziții comune vor consolida voința noastră națională și națiunea noastră. Parlamentul și națiunea se află la datorie, iar toţi cei care au organizat  atacuri împotriva suveranității națiunii vor plăti în modul cel mai sever. Cea mai concretă dovadă este că nimic nu va mai fi la fel în Turcia . Cu toate că cele patru partide au puncte de vedere diferite, toți parlamentarii noștri, vom merge cu toată voinţa înainte pentru a apăra împreună organizația noastră națională, acum  și întotdeauna.

Le cerem cetăţenilor noștri, să evite violenţa care trece de granițele democratice, şi să stea departe de demonstraţiile violente şi  necuviincioase, din respect pentru martirii noștri care au plătit un tribut mare. Dorim  recuperare rapidă  răniților noștri şi îi mulţumim bunului Allah am trecut cu bine peste această tentativă urâtă şi violentă.Transmitem toate gândurile noastre bune pentru toate țările prietene care transmit mesaje de sprijin şi sunt alături de Turcia .

semnaturi:

Preşedintele Marii Adunări Naţionale, İsmail kahraman

Preşedintele Partidului Justiţiei şi Dezvoltării, Binali Yıldırım

 Președintele Partidului Popular Republican,Kemal Kılıçdaroğlu

Președintele Partidului Mişcării Naţionaliste, Devlet Bahçeli

Preşedintele Partidului Democrat Popular,  İdris Baluken

 



Ştiri din aceeaşi categorie