Revista presei turce 13.01.2016

Revista presei turce 13.01.2016

650635
Revista presei turce 13.01.2016

Revista presei turce 13.01.2016

Cotidianul Star scrie:" Cei care deţin dolari sunt exact ca cei care deţin arme-bombă în mâini"

Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că, mobilitatea din piețe este un atac asupra Turciei. În discursul susţinut la întrevederea administratorilor locali de la Complexul Prezidenţial, preşedintele Erdoğan a menţionat: " În momentul de faţă nu există nici o diferenţă între cel care deţine dolari, şi între un terörist care deţine un pistol cu grenade în scopul interesului terorist. Scopul este de a îngenunchia Turcia, de a lua Turcia şi de a ne îndepărta pe noi de scopurile dorite.Este clar că procesul de schimb ridicat este pe  hârtie. Națiunea noastră a obstrucţionat primul val început în dimineaţa zilei de după  15 iulie.Aş dori să se continue în acest fel vă rog ".

Cotidianul Sabah notează: " Îngeri de 50 miliarde $ la Istanbul"

Investitori de la Fondul Mondial de investiţii care au un volum de tranzacții de 50 miliarde de dolari în lume  se vor întruni la Istanbul. Fondul Mondial de investiţii se va întruni în data de 13 februarie când se vor alătura sute de investitori îngeri din aproximativ 75 de țări, antreprenorii turci vor avea posibilitatea de a se întâlni cu investitori cheie. Sponsorul întâlnirii este Bursa din Londra, iar elementul cheie  la forumul din acest an este participarea delegațiilor din țările din Golf.

Cotidianul Haber Turk titrează: "3 camere, o  cetăţenie"

Reglementarea imobiliară pentru a acorda cetățenie străinilor în Turcia, a fost publicată. În conformitate cu această nouă structură, cei care cumpără o casă în valoare de 1 milion de $ sau face o investiţie de 2 milioane $, crează locuri de muncă pentru 100 de persoane, are în cont 3 milioane $ poate obţine cetăţenia turca. Şi familia şi copiii persoanei care îndeplineşte una din aceste condiţii poate deveni cetăţean turc.Cei care obţin cetăţenia în aceste condiţii au dreptul la vot.


Cotidianul Yeni Şafak  relevă:"Acord semnat cu Rusia "

Pentru a asigura siguranța zborului și prevenirea evenimentelor adverse în timpul operațiunilor din Siria, Turcia și Rusia au semnat un memorandum la Moscova,capitala Rusiei.

Într-o declarație oferită de Statul Major General se menţionează că între Federația Rusă și Forțele Armate turce au avut loc întâlniri între delegații.

În declaraţie se precizează că, în urma acestor reuniuni dintre delegaţiile Statului Major General turc şi rus s-a semnat un  memorandum de înțelegere la Moscova.

Declarația , notează de asemnea, că,pentru siguranța zborului Forțelor Aeriene ruse şi a Forțelor Aeriene turce s-au precizat mecanismele de coordonare și cooperare din cadrul operaţiunilor desfăşurate pentru obiectivele teroriste.

 

 



Ştiri din aceeaşi categorie