Sumarul presei/24.11.2014

Sumarul presei/24.11.2014

203559
Sumarul presei/24.11.2014

Cotidianul Milliyet ın ştierea" Vor pierde cu totii daca Turcia nu va intra ın UE", releva ca omul politic austriac Hannes Swoboda ce  acorda un sprijin puternic candidaturii Turciei la UE, a afirmat ca atat Turcia cat şi UE au nevoie una de cealalata pentru a se consolida.In timpul unei reuniuni organizate la Universitatea Sabancı , Swoboda a notat:"Daca Turcia nu va adera ambele parti vor ramane ın viata, numai ca vom pierde ocazia de a ne consolida politica. Daca Turcia şi UE, ce sunt  cele mai importante puteri politice din regiune nu se vor uni, ocazia va fi pierduta şi vor fi date semnale negative ın privinta rolului nostru din viitor.Tot spun ca trebuie sa continuam negocierile  ınsa ın plus, noi  trebuie sa facem paşi consolidatori .

Cotidianul Akşam scrie ca un reprezentant la nivel ınalt de la Casa Alba a afirmat ca sunt purtate  ıntrevederi cu oficialii turci ın privinta folosirii bazei miliatre İncirlik de catre fortele coalitiei internationale ın lupta ımpotriva organizayiei teroriste ISIS. "Aş dori sa spun ca am ınregistrat progrese, şi ın cazul ın care ın final vom ajunge la un consens , ın Turcia vom avea un spatiu extins de folosinta pentru fortele coalitiei"- a tinut sa precizeze oficialul american.

Cotidianul Vatan ın ştirea Felicitari şi avertizari de la FMİ, releva ca Fondul Monetar İnternational a dat publicitatii raportul de consultatii. Raportul felicita autoritatile turce pentru buna gestionare la ınceputul anului  a fluctuatiilor de pe piata financiara şi ıi avertizeaza ın acelaşi timp asupra riscurilor şi politicilor macroeconomice ce nu sunt suficient de austere.

Cotidianul Sabah scrie ca potrivitat datelor İŞKUR Organizatia pentru angajarea ın campul muncii cei mai multi cetateni se duc  sa lucreze ın İrak şi Rusia. Anul trecut au fost trimişi ın strainatate 55.369 de muncitori  iar ın primele 10 luni numarul muncitorilor trimişi ın strainatate a ajuns la 33.863. Pe primul loc se afla Rusia ce este urmata de İrak şi Kazahstan.

İar cotidianul Star scrie ca actorul şi regizorul australian Russell Crowe la canalul Seven Network a raspuns la ıntrebarile legate de pelicula  The Water Diviner ce a fost filmata ın Turcia, a spus ca a sosit timpul explicarii mitologiei." Noi am ocupat o natiune neatarnata ınsa nu am folosit nicicand cuvantul furie."


Etichete:

Ştiri din aceeaşi categorie