Standardele duble ale Suediei

Arderea Sfântului Coran în fața Ambasadei Türkiye din Suedia de către politicianul danez de extremă dreapta Paludan a declanșat noi dezbateri. Este destul de surprinzător faptul că Paludan, care a comis anterior acte ofensatoare similare și a fost pedepsit în Danemarca pentru acest lucru, de data aceasta a  făcut asta în Suedia. Suedia are nevoie de sprijinul Türkiye în procesul de aderare la NATO și nu a primit încă un răspuns pozitiv din partea Türkiye din cauza politicilor sale față de PKK. Astfel problema nu se limitează la dimensiunea anti-islamică. Cu toate acestea, este atât incorect, cât și foarte periculos să tratăm acest act ofensator în contextul conceptului de libertate de exprimare. 

Articolul Directorului Departamentului pentru cercetări în domeniul politicilor externe al fundației SETA Murat Yeșiltaș

Cel mai important aspect al problemei este dimensiunea legală a acestui act agresiv. Aprobarea de către autoritățile suedeze a acestui act agresiv pe motiv de libertate de exprimare constituie o situație care depășește granițele drepturilor omului și ale libertății de exprimare. Ideea ”libertății de exprimare nelimitate” care apare în declarațiile oficiale ale guvernului suedez este fundamental incompatibilă cu situația legală reală. Declarațiile făcute, analizate din punct de vedere juridic, arată o intenție de a crea o abordare politică prin intermediul unui concept "simpatic", cum ar fi libertatea de exprimare, mai degrabă decât să se bazeze pe un temei juridic. Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la care sunt părți 46 de state europene, inclusiv Suedia și Türkiye, definește acest drept la articolul 10, alineatul 1, întitulat "libertatea de exprimare", în felul următor: ”Orice persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare”.

În acest caz, pot oamenii să spună sau să exprime orice doresc? Dacă da, ar trebui libertatea de exprimare să fie protejată dacă ceea ce ei spun dăunează milioanelor de oameni sau chiar și unei singure persoane?

Răspunsul la aceste întrebări este dat, în esență, la articolul 10. Alineatul 2 al articolului 10, care definește libertatea de exprimare, arată clar că acest drept nu este nelimitat și înseamnă ”Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și pentru prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Numeroase hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului privind aplicarea acestor dispoziții în cazuri concrete au pus accentul pe protecția reputației și a drepturilor celorlalți. Curtea a subliniat că libertatea de exprimare nu poate fi considerată ca fiind dreptul de a insulta alte persoane pe criterii de rasă, limbă, religie sau sex. În acest context, Curtea a aplicat principiile proporționalității sau ale "echilibrului drepturilor" atunci când a trasat limitele libertății de exprimare.

Trebuie să se considere clar disproporționat faptul că persoana în cauză, care a ars Coranul în Suedia, având numeroase modalități de a-și exprima opiniile cu privire la Coran fără a jigni demnitatea credincioșilor, a făcut-o în așa fel încât a prejudiciat drepturile și onoarea altora. În cele din urmă Curtea și-a exprimat opinia că, în cazul declarațiilor în materie de religie, este necesar să se stabilească dacă comentariile au un ton disprețuitor și dacă acestea vizează direct credincioșii sau constituie un atac la adresa simbolurilor sacre.

În conformitate cu abordarea Curții, arderea Coranului, în care cred miliarde de oameni, nu poate fi o formă legitimă de exprimare. Ignorarea acestei disproporționalități de către organismele politice sau judiciare suedeze încalcă, în esență, articolul 9 din CEDO privind libertatea de religie și de conștiință și articolul 14 privind nediscriminarea și, în special, prejudiciază drepturile fundamentale ale musulmanilor. Astfel se vede că ministrul suedez de Externe încearcă să obțină dreptul de a ataca alte drepturi fundamentale pe baza unor expresii care sună frumos, cum ar fi "există un domeniu larg pentru libertatea de exprimare" în țara sa.

Există, de asemenea, hotărâri explicative ale CEDO în ceea ce privește tăcerea Suediei în fața acțiunilor organizațiilor PKK, pe care multe țări, inclusiv Suedia, le consideră teroriste. Într-un caz, Curtea a declarat că publicațiile și declarațiile care provin de la o organizație teroristă interzisă nu pot fi considerate în cadrul libertății de exprimare dacă acestea creează un pericol de incitare publică la comiterea unei infracțiuni teroriste sau la justificarea terorismului, luând în considerare nu numai natura autorului și a destinatarului mesajului, ci și conținutul articolului în cauză și contextul în care a fost publicat. În acest context, Curtea a considerat că conținutul articolului ar putea incita și mai mult la violență în regiune.

Demonstrațiile permise în Suedia, în cadrul cărora susținătorii organizației teroriste PKK au făcut propagandă teroristă, au implicat în mod clar "pericolul de incitare publică la comiterea unei infracțiuni teroriste sau la justificarea terorismului". Aceste demonstrații, centrate pe semnele organizațiilor teroriste și pe retorica de genul "noi toți suntem PKK", constituie în mod clar o justificare a terorismului și a violenței ilegale. Deși jurisprudența clară a Curții Europene a Drepturilor Omului arată că aceste situații se află în afara limitelor libertății de exprimare, autorizarea acestor manifestații nu poate fi explicată prin libertatea de exprimare. Faptul că Suedia închide ochii la aceste acțiuni sub pretextul "libertății de exprimare" și nu extrădează, nu urmărește penal și adăpostește suspecții și criminalii teroriști este o preferință politică ilegală.