Agenda Balcanilor/27.08.2015

Prezenta turcilor ın Balcani este tot atat de veche ca şi cea a slavilor. Monumentele şi vestigiile datand din cele mai vechi timpuri, atesta prezenta triburilor turcice ın regiune ınca ınainte de stapanirea otomana ın Peninsula Balcanica. Urmele lasate de avari, pecenegi, oguzi, cumani şi de celelalte popoare pot fi vazute şi azi ın obiceiurile şi graiul popoarelor din Balcani.

Stapanirea otomana ın Balcani a dat naştere la relatii trainice ıntre turci şi popoarele de aici şi a exercitat o puternica influenta asupra acestei regiuni, conferindu-i un colorit aparte. Batalia de la Gallipoli din anul 1352, a fost primul pas al extinderii prezentei otomane ın Balcani, dupa care au urmat peste trei secole şi jumatate de ascensiune a statului otoman ın Europa.
In a doua jumatate a secolului al 14-a ın Europa nimeni nu işi putea ınchipui ca extinderea statului otoman avea sa fie oprita la portile Vienei. Infrangerea suferita de armata otomana ın timpul celui de-al doilea asediu al Vienei, a ınsemnat şi ınceputul declinului puterii otomane. Retragerea statului otoman din centrul Europei şi Balcani a continuat timp de mai bine de doua secole ıncheiandu-se cu razboiele balcanice dintre 1912-1913.
In procesul retragerii statului otoman din Balcani, populatia musulmana stabilita ın regiune a fost supusa sistematic la presiuni. Inainte de toate populatia musulmana din zonele din care s-a retras statul otoman, a fost constransa sa emigreze. Cei care nu consimteau de buna voie de plece, erau constranşi de puterile creştine sa ışi paraseasca casele, iar cei care se ımpotriveau erau omorati sau creştinizati. Rebeliunea din 1821 din Peloponez a fost primul incident ce a declanşat procesul de epurare etnica a turcilor şi musulmanilor din Balcani . İar masacrul de Tripoli din Peloponez este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria turcilor şi a fost un exemplu negativ de care s-au folosit celelalte popoare din Balcani care s-au revoltat ımpotriva statului otoman. Recurgandu-se la masacre şi deportari, turcii au fost alungati din regiunea balcanica.
Potrivit istoricului american Justin McCarthy, ınainte de razboiele balcanice dintre 1912-1913, ın teritoriile stapanite de statul otoman ın Europa cu exceptia Albaniei, traiau 2.315.293 de musulmani. Dupa razboiele balcanice numarul acestei populatii a scazut la 1.445.179. In acest proces au fost ucişi 632.408 musulmani, ın timp ce 812.771 au emigrat ın Anatolia. İstoricul grec Stefanos Yerasimos a consemnat ca descreşterea statului otoman şi proclamarea statelor nationale ın Balcani sunt considerate o recucerire a teritoriilor pierdute şi pana la sfarşitul primului razboi mondial, scopul a fost ındepartarea turcilor din Europa.
In anii ce au urmat ın perioada monarhiilor şi a regimurilor socialiste, ın Balcani turcii au fost priviti mereu cu suspiciune, fiind tratati ca straini.In unele tari ca de exemplu ın Bulgaria şi ın provincia Tracia Apuseana turcii au fost supuşi la asimilare . İar masacrul musulmanilor bosniaci din timpul razboiului dintre 1992-1995 , a fost cea mai mare atrocitate comisa ın Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Politicile urmarite fata de turci şi celelalte comunitati ınrudite din Balcani, au schimbat radical harta etnica şi religioasa din aceasta regiune. Potrivit ultimelor date oficiale numarul populatiei musulmane din Balcani este de aproximativ 8 milioane 250 de mii, ceeace reprezinta numai 12% din populatia totala a regiunii. Ori potrivit unui studiu al istoricului Kemal Karpat ın secolul al 19-a raportat la populatia tarilor balcanice, populatia musulmana reprezenta 43% din totalul populatiei.
In zilele de azi ın statele din Balcani au loc transformari mari ce intereseaza ındeaproape situatia minoratii turce. O parte din statele balcanice sunt membre ın NATO şi UE, ın timp ce celelalte tari din regiune se afla ın procesul de integrare ın aceste structuri. Şi ceeace este mai important, este faptul ca tarile regionale sunt conduse de guverne alese ın mod democratic, cu alte cuvinte statele din Balcani se afla ın procesul de transformare a regiunii ıntr-una mai stabila ın care exista garantia respectarii drepturilor şi a legilor.