SUA condamnă atacurile în Ghouta Orientală

Într-un comunicat al Casei Albe s-a notat că SUA condamnă continuarea operațiunilor militare efectuate împotriva populației din  Ghouta de Est

922642
SUA condamnă atacurile în Ghouta Orientală

Într-un comunicat al Casei Albe s-a notat că SUA condamnă continuarea operațiunilor militare efectuate împotriva populației din  Ghouta de Est de către regimul lui Bashar al-Assad sprijinit de Iran și Rusia.

Totodată în declarația scrisă a fost subliniat faptul că rezoluția 2401 a CSONU cu privire la încetarea focului de cel puțin 30 de zile în Siria, a cărei adoptarea a fost amânată de mai multe ori din cauza Rusiei, este în prezent  ignorată de Moscova care continuă să ucidă „civili nevinovați sub falsul pretext al combaterii terorismului”.  SUA a susținut că Rusia și regimul sirian utilizează aceeași combinație de minciuni și folosirea nediscriminată a forței ca și în cazul Alepului în 2016, unde mii de civili au fost uciși.

În comunicatul  Washingtonului s-a afirmat că aeronavele rusești au efectuat câte 20 de raiduri aeriene de la baza aeriană Hmeymim pe zi între 24 -28 februarie în regiunea Ghoutei Orientale și în apropierea capitalei Damasc.  Administrația de la Washington, a îndemnat grupările teroriste pro-regim să înceteze imediat vizarea infrastructurilor medicale şi a civililor în această campanie împotriva Ghoutei de Est și a subliniat că lumea civilizată nu trebuie să permită regimului lui Assad utilizarea armelor chimice.

În declarația în cauză SUA solicită Iranului și Rusiei să respecte rezoluția Consiliului de Securitate ONU și să asigure livrarea ajutorului către 400 de mii de oameni blocați în zonă.

Ghouta Orientală care include unele districte și orașe din estul Damascului a devenit scena celei mai mari catastrofe a războiului civil. 400 de mii de civili, aproape jumătate dintre care copii se luptă o perioadă de peste 5 ani cu lipsa hranei, lipsa medicamentelor și împotriva atacurilor intense.

În ciuda faptului că Ghouta de Est a fost declarată o ”zonă de dezescaladare” în cadrul procesului de la Astana, regimul lui Assad și-a înăsprit blocada asupra regiunii din luna aprilie a anului precedent și și-a intensificat atacurile în ultimele luni.

În zona crizei umanitare mii de pacienți civili  între care sute sunt în stare gravă așteaptă să fie evacuați. Mulți dintre aceștia sunt copii sau pacienții cu cancer în stadiu avansat. Mulți copiii și bebeluși din Ghouta de Est și-au pierdut viața din cauza foametei și lipsei de medicamente.

Regimul lui Bashar al-Assad în Siria și forțele pro-regim continuă să țintească Ghouta de Est în pofida rezoluției  ONU privind un armistițiu și a declarației Rusiei cu privire la o încetare a focului zilnic, timp de 5 ore.



Ştiri din aceeaşi categorie