Târgul de carte de la Londra și-a deschis porțile

Aproape 20 de edituri reprezintă Türkiye în cadrul evenimentului desfășurat la centrul de expoziții Olympia London din Londra.

2114725
Târgul de carte de la Londra și-a deschis porțile

Târgul de carte de la Londra, unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire a reprezentanților sectorului editorial și de vânzări ale drepturilor de autor din întreaga lume, a început cu participarea a peste 20 de edituri din Türkiye.

Alături de Standul ”Türkiye” deschis sub auspiciile Ministerului turc al Culturii și Turismului în cadrul celei de-a 53-a ediții a târgului desfășurat la centrul de expoziții Olympia London din Londra este și standul Camerei de Comerț din Istanbul (ITO).

În prima zi a târgului, ambasadorul Türkiye la Londra, Osman Koray Ertaș, directorul general al bibliotecilor și publicațiilor din cadrul Ministerului Culturii și Turismului al Türkiye, Taner Beyoğlu, și Mehmet Karakuș, directorul Institutului Yunus Emre (YEE) de la Londra, au vizitat standurile de prezentare a publicațiilor turcești.

Ertaș a susținut că Târgul de carte de la Londra este unul dintre cele mai importante în domeniul său, și a notat: "Există un mare efort sub conducerea Ministerului Culturii și Turismului pentru a promova editurile turcești în lume. Există stimulente speciale pentru asigura acest lucru. În prezent, cu sprijinul ministerului nostru, literatura turcă disponibilă în peste 60 de limbi s-a răspândit în diferite țări ale lumii."

Beyoğlu, directorul general al Bibliotecilor și Publicațiilor, a subliniat că Târgul de carte de la Londra este unul dintre cele mai importante târguri la care participă Türkiye.

Marcând că aproape 20 de edituri reprezintă Türkiye în cadrul evenimentului, oficialul a afirmat că în cadrul târgului au avut loc negocieri importante privind vânzarea drepturilor de autor.

Beyoğlu s-a referit, de asemenea, la sprijinul acordat editurilor străine pentru a asigura deschiderea publicațiilor turcești către lume, și a adăugat: "În cadrul Programului de sprijinire a traducerilor și publicațiilor din Proiectul de susținere a răspândirii operelor de artă și literatură (TEDA) am oferit sprijin financiar pentru traducerea a 3 878 de cărți din turcă în limbi străine ( 63 de limbi diferite, în 89 de țări)."

Subliniind semnificația limbii engleze pentru traducerea cărților din turcă în alte limbi, oficialul a precizat că, în acest scop, se acordă importanță evenimentelor din țările vorbitoare de limbă engleză.

La Târgul de carte de la Londra, care a început ieri și va dura până la 14 martie, anul acesta vor fi prezenți 1031 de participanți din 60 de țări.



Ştiri din aceeaşi categorie