Iran: "SUA contribuie la continuarea genocidului din Gaza"

Iranul a raportat că Statele Unite ale Americii (SUA) "nu reprezintă o soluție, ci contribuie la continuarea genocidului din Gaza".

2075253
Iran: "SUA contribuie la continuarea genocidului din Gaza"

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kenani a declarat, în cadrul unei conferințe de presă în capitala Teheran, că negocierile diplomatice privind încetarea focului în Gaza, unde mii de oameni au fost uciși în urma atacurilor israeliene, continuă și că această chestiune reprezintă prioritatea țării sale.

Mulțumindu-i secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, pentru eforturile depuse în vederea obținerii unei încetări a focului în Gaza, Kenani a calificat drept "regretabil" veto-ul privind rezoluția Consiliului de Securitate al ONU (CSONU), care cere o încetare imediată a focului în Gaza din motive umanitare.

Kenani a susținut că veto-ul SUA față de proiectul de rezoluție, care cere încetarea focului, "demonstrează că SUA nu ia parte la soluția pentru războiul din Gaza, ci din contra contribuie la continuarea genocidului împotriva populației din Gaza".

Amintind că Adunarea Generală a ONU se va reuni mâine pentru a evalua o nouă rezoluție, deoarece proiectul de rezoluție pentru încetarea focului nu a fost aprobat de CSONU, Kenani și-a exprimat speranța cu privire încetarea focului în Gaza, datorită acestor eforturi".



Ştiri din aceeaşi categorie