Mănăstirea Sumela se bucură de un inters sporit

Prima secțiune (până la prima curte) a mănăstirii închise pentru restaurare timp de 4 ani a fost deschisă la 25 mai.

1210622
Mănăstirea Sumela se bucură de un inters  sporit

Mănăstirea Sumela, unul dintre cele mai importante centre turistice din Turcia, deschisă publicului după lucrările de restaurare, a primit două mii de vizitatori în doar 4 zile.

Prima secțiune (până la prima curte) a mănăstirii închise pentru restaurare timp de 4 ani a fost deschisă la 25 mai.

Șeful direcției pentru Cultură și Turism din Trabzon, Ali Ayvazoğlu, a anunțat că numărul vizitatorilor mănăstirii a fost în primele patru zile de 2 063, subliniind că această este o cifră înaltă. Ayvazoglu estimează că aproximativ 600 000 de persoane vor vizita mănăstirea în acest an.

După finalizarea completă a lucrărilor de restaurare în Mânăstirea Sumela și în complexul mănăstirii, autoritățile vor depune dosarul pentru înscrierea obiectului pe lista permanentă a Patrimoniului Cultural al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința si Cultura  UNESCO.

Lucrările de restaurare, care au început la 22 septembrie 2015, urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2020.



Ştiri din aceeaşi categorie