Ömer Çelik a comentat intervenția poliției împotriva protestatarilor în SUA

Çelik : ”.... țările democratice și occidentale ale lumii răspund reacțiilor și poziției justificate a oamenilor în favoarea Gaza printr-o practică pe care o numim încătușare cu mâinile la spate.”

2134135
Ömer Çelik a comentat intervenția poliției împotriva protestatarilor în SUA

Purtătorul de cuvânt al Partidului Justiției și Dezvoltării (AK Party), Ömer Çelik, a reacționat la violențele comise de poliția Statelor Unite ale Americii (SUA) în timpul demonstrațiilor în sprijinul Palestinei.

Çelik a făcut o declarație de presă ieri, după reuniunea Comitetului Executiv Central al Partidului AK, care a avut loc la sediul partidului.

Subliniind că oameni extrem de demni și onorabili din toate orașele importante ale lumii și-au exprimat în mod clar reacția și că popoarele continuă să ia atitudine în favoarea cauzei palestiniene într-un mod fără precedent care nu a existat în istoria lumii de până acum, oficialul a susținut: "Ceea ce se observă într-o serie de acțiuni care au ajuns pe ordinea de zi ca urmare a protestelor care au loc în ultima vreme este că reacțiile la acest lucru urmăresc în mod cert suprimarea poziției umane privind problema din Gaza și reacția la vocea umanității și a conștiinței. În acest caz, vedem că țările democratice și occidentale ale lumii răspund reacțiilor și poziției justificate a oamenilor în favoarea Gaza printr-o practică pe care o numim încătușare cu mâinile la spate."

Çelik a arătat imagini cu un membru al unei facultăți dintr-o universitate din SUA care este târât pe jos și arestat, și a notat: "Profesorii universitari, care își protejează studenții în timp ce aceștia protestează împotriva evoluțiilor din Gaza, se confruntă cu această practică de încătușare, administrațiile universităților aplicând o politică de excludere sistematică împotriva lor. Cred că aceste imagini vor dăinui în amintirile tuturor ca un simbol al încătușării gândirii, a conștiinței, a împotrivirii la genocid."

El a mai afirmat: "Mentalitatea de genocid a lui Netanyahu este o politică de genocid care amenință umanitatea. De aceea vom continua să protejăm Gaza prin menținerea poziției noastre în favoarea civilizației, a conștiinței și a demnității umane."

În același timp, Çelik a declarat că eforturile TRT și ale Agenției Anadolu au produs efecte foarte importante în problema Fâșiei Gaza, făcând auzită în lume vocea Türkiye și comunicând în mod corect poziția sa, și a felicitat Direcția de Comunicare a Președinției și Direcția Generală a TRT cu prilejul înființării platformei TRT Espaniol.



Ştiri din aceeaşi categorie