Statele Unite s-au întors pe Lună

Pentru prima dată din 1972 încoace, Statele Unite ale Americii (SUA) au aterizat pe Lună cu nava spațială „Odysseus”.

2106421
Statele Unite s-au întors pe Lună

În transmisia în direct pe pagina de internet a Administrației Naționale Aeronautice și Spațiale a SUA (NASA), Odysseus, care a fost trimis în spațiu în cadrul misiunii „IM-1” a companiei Intuitive Machines cu racheta Falcon 9, produsă de SpaceX, a aselenizat într-o regiune apropiată de polul sudic al Lunii la ora 02:23, ora Türkiye. 

În postarea de pe contul de socializare al NASA a fost folosită expresia: „Comanda dumneavoastră a fost livrată pe Lună”, iar compania Intuitive Machines a relatat aterizarea navei spațiale pe Lună ca „Odysseus are o casă nouă”. 

"Astăzi, pentru prima dată în mai bine de jumătate de secol, Statele Unite s-au întors pe Lună. Astăzi este o zi care demonstrează puterea și promisiunea parteneriatelor comerciale ale NASA", a spus administratorul NASA, Bill Nelson în transmisiunea în direct. 

Odysseus, care a început să trimită un semnal slab la 15 minute după aterizare, a devenit prima navă spațială realizată de o companie privată, care a aterizat pe suprafața Lunii în mai bine de 50 de ani.

Prin aterizarea sa, Odysseus a trecut în istorie ca prima navă spațială privată din SUA, care a efectuat o aterizare ușoară pe suprafața Lunii de la misiunea „Apollo 17” din 1972 încoace.

Odysseus a fost lansat pe 15 februarie de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, SUA, cu o rachetă Falcon 9 al companiei SpaceX.

Nava din fibră de carbon și titan, cu șase picioare și înălțimea de 4,3 metri, transporta încărcături pentru 6 experimente diferite pe care NASA plănuia să le folosească în cadrul misiunii Artemis.

NASA a plătit 118 milioane de dolari companiei Intuitive Machines pentru construcția navei Odysseus ca parte a planurilor de a trimite oameni pe Lună în câțiva ani în cadrul eforturilor sale de a comercializa livrările lunare.



Ştiri din aceeaşi categorie