Erdoğan: "Am fost întotdeauna o țară autosuficientă"
Președintele Recep Tayyip Erdoğan: "Am fost întotdeauna o țară autosuficientă. Nu am avut niciodată nevoie de contribuțiile sau de sprijinul Uniunii Europene (UE)".
Șeful statului a răspuns la întrebările canalului american PBS cu privire la agenda de la New York, unde se află pentru cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Fiind întrebat dacă Türkiye este pregătită să renunțe la statutul de membru (al UE), Erdoğan a spus că Türkiye acordă importanță deciziilor UE.
"Dacă UE ia o decizie pozitivă, o vom saluta. Türkiye a fost zăbovită la ușa UE în ultimii 50 de ani. Am fost întotdeauna o țară autosuficientă. Nu am avut niciodată nevoie de contribuțiile sau de sprijinul UE și nu avem nevoie de el".
Cu privire la legătura dintre vânzarea de avioanelor F-16 de Statele Unite ale Americii (SUA) către Türkiye și aderarea Suediei la NATO, președintele Erdoğan a comentat astfel:
"În opinia mea, nu ar trebui să existe nicio legătură. Președintele (Joe) Biden a spus că Congresul va decide în această privință. Și noi spunem întotdeauna că avem Marea Adunare Națională a Türkiye. Așadar, parlamentul decide asupra acestor chestiuni. Dacă parlamentul nu ia o decizie pozitivă în acest sens, atunci nu avem ce face".
La întrebarea referitoare la motivul pentru care președintele rus, Vladimir Putin nu a reluat Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, liderul turc a afirmat că (Putin) a fost rugat și că a promis că vor trimite 1 milion de tone (de cereale) în plus. De asemenea, Putin a spus că exporturile de cereale vor începe imediat, precizând că urmăresc evoluțiile.
Ca răspuns la întrebarea "Aveți încredere în el (Putin) că își va ține această promisiune?", președintele Erdoğan a spus următoarele:
"Nu există niciun motiv pentru care să nu am încredere (în Putin). Oricât de fiabil ar fi Occidentul, Rusia este cel puțin la fel de fiabilă. UE ne-a lăsat să așteptăm la ușa ei timp de 50 de ani. În acest moment, am încredere în Rusia la fel de mult ca în Occident".
Ştiri din aceeaşi categorie
Fahrettin Altun la TRT World Forum 2024: Dialog global pentru pace și dreptate
Fahrettin Altun la TRT World Forum 2024: Dialog global pentru pace și dreptate