Președintele Erdoğan a luat cuvântul la ceremonia de închidere a Târgului IDEF'23
"Vom ajunge pe piețele lumii cu produse inovatoare, obținute datorită tehnologiilor avansate, care vor deschide orizonturi noi în industria de apărare și vor conduce sectorul".

"Vom ajunge pe piețele lumii cu produse inovatoare, obținute datorită tehnologiilor avansate, care vor deschide orizonturi noi în industria de apărare și vor conduce sectorul", a declarat președintele Recep Tayyip Erdoğan.
Șeful statului a luat cuvântul la ceremonia de închidere a celei de-a 16-a ediții a Târgului Internațional al Industriei de Apărare IDEF'23 de la Istanbul, precizând următoarele:
"Distanța pe care am parcurs-o în domeniul industriei de apărare este referința noastră, sursa noastră de inspirație și etalonul capabilităților noastre".
"Vom identifica nevoile sectorului și vom dezvolta soluții originale", a anunțat președintele, afirmând că vor accelera proiectele din industria de apărare, aduse la un anumit stadiu.
Președintele Erdoğan a menționat faptul că în 2002, în sectorul apărării funcționau doar 57 de companii, iar astăzi acest număr a ajuns la 2500.
Afirmând că schimbul de competențe și abilități în domeniul industriei de apărare va continua cu țările prietene și frățești, Erdoğan a spus astfel:
"Nu este corect să folosim o chestiune vitală, precum securitatea, ca element de amenințare și presiune între țări".
"Obiectivul nostru pentru perioada următoare este consolidarea ecosistemului industriei noastre de apărare, odată cu creșterea exporturilor", a adăugat el.