Erdogan a participat la Summitul privind Transformarea economică

„În timp ce ne creștem rata de angajare la cel mai înalt nivel din istoria noastră, luăm toate măsurile necesare pentru a compensa pierderile cauzate de inflație”.

1887025
Erdogan a participat la Summitul privind Transformarea economică

Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat: „Am demonstrat cu rezistența noastră în fața crizei economice globale care a început odată cu epidemia (Covid-19) și s-a extins după război că urmăm o cale bună”.

Erdoğan a participat la Summitul Transformarea economică și noile paradigme la Biroul său din palatul Dolmabahçe, Istanbul.

În discursul său președintele Erdogan a marcat: „Am demonstrat că urmăm o cale bună  cu rezistența noastră în fața crizei economice globale care a început odată cu pandemia (Covid-19) și s-a extins după război. Bineînțeles, există răni pe care le-am suferit în acest proces. Am rezolvat problemele declanșate de operațiunile privind curs valutar cu metode alternative.”

Erdogan a notat: „În timp ce ne creștem rata de angajare la cel mai înalt nivel din istoria noastră, luăm toate măsurile necesare pentru a compensa pierderile cauzate de inflație”.



Ştiri din aceeaşi categorie