Aksoy cu privire la eventuala operațiune a Turciei în nordul Siriei
Aksoy a făcut o declarație scrisă referitoare la declarațiile unor oficiali străini cu privire la zona de securitate care urmează să fie înființată la est de fluviul Eufrat
Turcia s-a declarat hotărâtă să creeze o zonă de securitate la est de fluviul Eufrat curățând zona de teroriști.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Hami Aksoy, a emis o declarație scrisă referitoare la afirmațiile unor oficiali străini cu privire la zona de securitate care urmează să fie înființată la est de fluviul Eufrat în care a subliniat că luarea măsurilor necesare împotriva amenințărilor teroriste provenind din Siria în scopul asigurării securității naționale este dreptul fundamental al Turciei garantat de legislația internațională .
Oficialul a atras atenția asupra faptului că până în ziua de astăzi Turcia a depus un efort maxim pentru implementarea măsurilor menționate în comun cu aliații săi și a notat:
”Am depus eforturi constructive și bine intenționate în vederea protecției intereselor noastre legitime de securitate și asigurării întoarcerii voluntare și în condiții de siguranță a sute de mii de sirieni strămutați, prin stabilirea unei zone de securitate în nordul Siriei.”
Aksoy a subliniat că până la momentul de față promisiunile autorităților militare americane nu au fost îndeplinite și a adăugat că SUA nu numai a eșuat să pună capăt cooperării cu organizația teroristă PYD/YPG care controlează estul Eufratului, ei au adoptat o poziție contrară relațiilor existente cu aliatul lor, Turcia. Purtătorul de cuvânt a accentuat că Turcia, un membru responsabil al comunității internaționale, este hotărâtă să combată toate formele de terorism și să înființeze o zonă de securitate în nordul Siriei în vederea asigurării securității naționale care de asemenea va garanta reinstaurarea păcii și stabilității în Siria.