Exporturile Turciei în țările vecine
Turcia a doborât un record prin creșterea exporturilor cu 20 la sută, la 126 de miliarde de dolari, în primele 6 luni ale anului față de aceeași perioadă a anului precedent.

Exporturile Turciei în țările vecine Bulgaria, Georgia, Irak, Iran, Siria și Grecia în perioada ianuarie-iunie a acestui an au crescut cu 25,4 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent și au ajuns la 11,4 miliarde de dolari.
Potrivit datelor ministerului Comerțului și Adunării Exportatorilor Turci, Turcia, care a doborât un record prin creșterea exporturilor cu 20 la sută, la 126 de miliarde de dolari, în primele 6 luni ale anului față de aceeași perioadă a anului precedent, a înregistrat de asemenea o creștere considerabilă a exporturilor în țările vecine.
Exporturile Turciei în Bulgaria, Georgia, Irak, Iran, Siria și Grecia au ajuns la 11 miliarde 448 milioane 927 mii de dolari în perioada ianuarie-iunie în timp ce valoarea exporturilor în țările vecine în aceeași perioadă a anului precedent a fost de 9 miliarde 131 milioane 940 mii dolari. Astfel a fost înregistrată o creștere de 25,4 la sută în primele 6 luni ale anului față de aceeași perioadă a anului precedent.
În perioada în cauză Irak a ocupat primul loc pe listă, exporturile în această țară însumând 4 miliarde 837 milioane 698 mii dolari. Bulgaria s-a clasat pe locul doi cu 2 miliarde 265 milioane 144 mii dolari și a fost urmată de Grecia cu 1 miliard 558 milioane 737 mii dolari, Iran cu 1 miliard 159 milioane 680 mii dolari, Georgia cu 897 milioane 740 mii dolari și Siria cu 729 milioane 928 mii dolari.
S-a observat că exporturile în toate aceste țări au înregistrat o creștere anuală. Cea mai mare creștere a fost realizată în exporturile în Bulgaria (39,1 la sută), Georgia (37,6 la sută) și Irak (24,1 la sută).
Ştiri din aceeaşi categorie

Erdogan a primit-o pe Irina Vlah
Recepția de la Palatul Vahdettin din Istanbul a fost închisă s-a desfășurat cu ușile închise.