Eren despre oportunitățile de studii superioare și de burse oferite studenților străini în Turcia

Eren a vorbit în cadrul unui eveniment organizat la sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU) despre activitatea YTB și  Programul de Burse de studii în Turcia, care oferă oportunități de studii superioare pentru studenți străini.

Eren despre oportunitățile de studii superioare și de burse oferite studenților străini în Turcia

Șeful Direcției pentru Turcii din Străinătate și Comunitățile Înrudite (YTB), Abdullah Eren, a anunțat obiectivul lor ”de a transforma  Turcia într-un centru global al învățământului superior, găzduind 200 000  de studenți străini până în 2020”.

Eren a vorbit în cadrul unui eveniment organizat la sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU) despre activitatea YTB și  Programul de Burse de studii în Turcia, care oferă oportunități de studii superioare pentru studenți străini.

Menționând că YTB a fost fondată în 2010 și una dintre prioritățile instituției este dezvoltarea legăturilor cu turcii care locuiesc în străinătate, Eren a subliniat că unul dintre obiectivele principale este consolidarea relațiilor dintre comunitățile care fac parte din istoria comună și  patrimoniul cultural comun prin răspândirea  activităților culturale și sociale ale YTB.

Oficialul a oferit de asemenea informații privind studenții străini care fac studii în Turcia și oportunitățile de studii superioare și de burse oferite studenților străini.

Începând din 2019, la nivel global, există  7 milioane de studenți internaționali, iar Turcia găzduiește peste 150 000 de  studenți străini, a informat Eren, și a accentuat că această cifră a crescut de 7 ori în ultimii 10 ani.

Șeful Direcției YTB a marcat de asemenea  că 17 000 de studenți străini aflați în Turcia beneficiază de bursele YTB, și a adăugat:

„Turcia intenționează să primească 200 000 de studenți străini până în 2020… Intenționăm să transformăm Turcia într-un centru global al învățământului superior.”



Ştiri din aceeaşi categorie